x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SUSPECŢII, ELIBERAŢI PE BANDĂ RULANTĂ/Cazul Mall, dosar subţire

SUSPECŢII, ELIBERAŢI PE BANDĂ RULANTĂ/Cazul Mall, dosar subţire

de Miruna Pasa Petru    |    25 Feb 2009   •   00:00
SUSPECŢII, ELIBERAŢI PE BANDĂ RULANTĂ/Cazul Mall, dosar subţire

Lipsa probelor care să susţină acuzaţiile. Acesta este motivul invocat de Judecătoria Sectorului 6 pentru refuzul de a-i aresta duminică noaptea pe trei dintre acuzaţii aduşi la instanţă în dosarul scandalului de la Mall. 



Susţinerile din motivare par să scoată din nou la iveală vechi probleme ale sistemului judiciar. Pe de o parte, este vorba despre modul absolut ciudat în care aceleaşi date dintr-un dosar sunt calificate diametral opus de anchetatori şi de judecători. Ce pare suficient pentru unii este ambiguu pentru alţii. De parcă evaluarea se face pe cântare diferite şi după legi diferite. Apoi, pare să iasă la iveală şi o meteahnă a unor anchetatori. Aceea de a considera că pot obţine arestarea de la judecător doar pe baza unor date vagi sau a impactului public pe care l-a avut cazul cu pricina. Or, la fel de rău, demonstrează o grabă şi o neatenţie a autorităţilor care ar putea duce la ratarea, la complicarea inutilă sau la întârzierea anchetei.

DECLARAŢII CONFUZE
Judecătorul care a dispus eliberarea a considerat că anchetatorii nu au adus suficiente dovezi ale vinovăţiei celor trei cercetaţi pentru implicare în bătaia de la centrul comercial. Potrivit motivării date ieri publicităţii, nici măcar în cererea de arestare preventivă faptele care ar fi fost comise de acuzaţi nu sunt descrise clar de procurori. Cu atât mai puţin, acestea nu ar fi dovedite de probe sau indicii, aşa cum cere clar Codul de procedură penală în cazul arestării preventive. Instanţa a reţinut că incidentul a fost prezentat la modul generic, cu exprimări ca "aflându-se în seara de 21.02.2009 au provocat scandal public, tulburând grav liniştea publică", "grupul respectiv a sărit la bătaie" ori "indivizii au ripostat atacând agenţii de pază". De asemenea, se arată în motivare că singurele probe aduse în faţa instanţei ar fi declaraţii contradictorii sau confuze ale martorilor, angajaţi ai firmei de pază din centrul comercial sau ai magazinelor din Mall. Potrivit instanţei, acestea demonstrează doar că sâmbătă seară Andrei Bădulă, Marian Scarlat şi Petru Pascu se aflau în Mall Plaza, dar nu şi faptul că aceştia ar fi lovit pe cineva ori ar fi avut arme albe asupra lor.

 

Procurori mult prea slab "înarmaţi"

Procurorii au primit ieri în jurul orei 12:00, pe suport digital, imaginile surprinse de unele camere de supraveghere în timpul conflictului care a avut loc la Mall Plaza în cursul serii de sâmbătă. "Am primit imaginile la ora 12:00, dar deocamdată anchetatorul de caz nu a putut accesa aceste imagini, pentru că nu avem programul necesar. Aşteptăm să vină informaticianul Parchetului cu programul de decodificare. Totdeauna este aşa: trebuie să vină informaticianul. Deocamdată nu putem să dăm presei aceste imagini", ne-a declarat procurorul George Militaru, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 6. Acesta s-a abţinut să comenteze referitor la dotarea necorespunzătoare a parchetului. După doar câteva ore de la această declaraţie, în plin scandal televizat legat de cele trei tipuri de imagine în posesia cărora a intrat Poliţia Capitalei, purtătorul de cuvânt al Parchetului a revenit cu informaţii din care reiese că procurorii nu au primit tot ce trebuia. George Militaru ne-a precizat că imaginile primite ieri la prânz sunt cele surprinse de camerele de filmat ale magazinului Bamboo din incinta mall-ului. "Anchetatorul de caz a văzut aceste imagini, dar nu vă putem spune dacă sunt relevante din punct de vedere al probatoriului în acest caz. Cercetările continuă", ne-a precizat George Militaru. Vom vedea însă dacă procurorii vor câştiga recursul împotriva cercetării în libertate a lui Eugen Preda, care se va judeca vineri la Tribunalul Bucureşti. Până atunci toate imaginile privind conflictul trebuie să ajungă în posesia judecătorilor.
  • Violeta Fotache

 

Mărul discordiei, protecţia din Cazinou

Incidentul din seara zilei de sâmbătă ridică încă numeroase semne de întrebare cu privire la natura conflictului iscat între firma de pază BGS şi apropiaţii lui Eugen Preda.

Călcâiul lui Ahile pare să fie Cazinoul din Mall, aflat la etajul doi al clădirii. Potrivit articolului 11 din Legea 333 din 2003, publicată în Monitorul Oficial la 22 iulie 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor: "Paza proprie se organizează în raport cu natura obiectivelor, a bunurilor şi valorilor ce urmează a fi păzite, cu amplasarea, întinderea şi vulnerabilitatea pe care le prezintă unele unităţi şi locuri din incinta acestora, cu numărul de schimburi în care se desfăşoară activitatea, punctele de acces şi cu alte criterii specifice. Paza proprie se realizează cu personal calificat, angajat al unităţii beneficiare, conform legii". De la textul de lege la realitatea de care ne lovim zi de zi, diferenţa este mare. Astfel, am încercat să aflăm dacă societatea din Mall deţine un contract legal cu o firmă de pază şi protecţie, aşa cum prevede Legea 333. Nimeni nu a reuşit însă să confirme existenţa unui astfel de contract. Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a precizat că "Eugen Preda nu are contract de pază cu cei de la Cazino. Mai mult, nu s-a depus nici o plângere în legătură cu speculaţiile privind taxa de protecţie percepută de acesta. În acest moment, Poliţia verifică firma de pază BGS vizavi de modul în care a acţionat".

Faţă de cele întâmplate, Bogdan Oprea, şeful BGS, a declarat: "Noi am preluat securitatea Mall-ului din Drumul Taberei acum două luni. Mesajele lui Preda au fost foarte clare: «Nu pot respecta legea, pentru că ne facem de râs». Am acceptat discuţia faţă în faţă cu Preda, dar cu ei nu s-a putut vorbi în termeni normali. Au început să fie extrem de violenţi, au îndreptat cuţitul către unul dintre băieţii mei. Au luat ostatic o vânzătoare, pe care au şi ameninţat-o să nu cumva să declare ceva la Poliţie, că o vor căuta şi o vor tăia. A trebuit să acţionăm. Am prins patru persoane dintre cei care ne-au atacat, pe care le-am predat Poliţiei".
  • Iulia Barbu

 

Întrebări la care aşteptăm răspuns

- De ce a fost nevoie să se ajungă la un scandal pentru a se descoperi că Eugen Preda, şeful unei grupări din Capitală activa şi ca ofiţer în cadrul Ministerului de Interne?

- De ce s-au cerut imaginile abia la două zile după scandal?

- Cum s-au emis ordonanţele de reţinere pentru 24 de ore pe numele celor cinci participanţi la conflict, dacă nu erau probe suficiente, aşa cum a constatat judecătorul?

- De ce decodificarea şi prelucrarea imaginilor se face la Poliţie, din moment ce unul dintre principalii acuzaţi este un fost poliţist, şi în condiţiile în care numai simplul fapt că Ministerul de Interne a trimis o echipă de control la Poliţia Capitalei naşte suspiciuni asupra acestei instituţii?  

- De ce Parchetul nu are dotările de logistică necesare unui procuror pus să lupte cu criminalitatea organizată?

- De ce Poliţia nu a sancţionat firma care deţine cazinoul pentru că nu a respectat Legea 333/2003 privind "paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor"?

- De ce Bogdan Oprea, patronul firmei BGS, ne-a pus la dispoziţie un filmuleţ cu imagini după consumarea faptei şi nu filmuleţul care să demonstreze că nu a început el bătaia?

 

Versiuni contradictorii despre imagini

Bătălia din Mall Militari a stârnit o întreagă furtună. Scandalul dintre clanul Preda şi agenţii BGS s-a transformat apoi într-un "carusel al imaginilor" sublime, dar care lipsesc cu desăvârşire.

Luni, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, ne informa că s-a făcut o solicitare scrisă pentru a obţine imaginile de la conducerea mall-ului unde s-a petrecut scandalul Preda-Oprea. Mai exact, la două zile de la incident. Acelaşi Christian Ciocan ne spunea că boşii de la mall au refuzat să pună la dispoziţia oamenilor legii imaginile care ar fi surprins şi momentul discordiei dintre clanul lui Preda şi oamenii lui Oprea, şeful de la BGS. Ieri, poliţiştii au ridicat de la Mall Plaza calculatoarele pe care sunt stocate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Purtătorul de cuvânt de la Capitală a  declarat că înregistrările preluate  conţin imagini de la intrarea în magazin, urmând a fi procesate cât mai repede. "Vom solicita instanţei de judecată autorizaţie de percheziţie electronică. Specialiştii IT din cadrul structurilor de criminalitate organizată vor analiza aceste imagini şi le vor prelucra pentru a stabili concret ce s-a întâmplat", a mai spus Ciocan.

CINE MINTE, CINE ARE DE CĂŞTIGAT?  
Versiunea lui Christian Ciocan a fost ieri contrazisă de declaraţia lui Florin Melinte, patronul unui magazin din cadrul complexului. Acesta a declarat că imaginile  filmate în magazinul lui au fost predate poliţiei chiar de sâmbătă seară. "Într-adevăr, celelalte imagini filmate de amatori pe care le-a difuzat presa le-am avut şi noi imediat după incident. Însă imaginile  care surprind izbucnirea conflictului le-am primit abia astăzi (n.n.- ieri)", a anunţat aseară Christian Ciocan.
  • Mara Răducanu

×