x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase: "Nu aveam de gând şi nu am de gând să cer o graţiere a pedepsei". Citeşte comentariul său de pe blog

Adrian Năstase: "Nu aveam de gând şi nu am de gând să cer o graţiere a pedepsei". Citeşte comentariul său de pe blog

07 Noi 2012   •   16:00
Adrian Năstase: "Nu aveam de gând şi nu am de gând să cer o graţiere a pedepsei". Citeşte comentariul său de pe blog
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Adrian Năstase a anunţat astăzi, într-o postare pe blogul personal, că nu a avut şi nu are intenţia să ceară graţierea pedepsei sale. Năstase comentează, în acest context, cerera transmisă de Bruxelles României de suspendare a graţierilor în perioada interimatului la Cotroceni. O astfel de decizie impusă României nu este specifică relaţiilor în interiorul unei „federaţii europene, bazată pe state-naţiuni”, ci este asemănătoare relaţiilor dintre o metropolă şi o colonie, dintre „licurici” şi diverşi „iubitori de licurici” - spune fostul premier român. Iată întregul articol de pe blogul lui Adrian Năstase:

Suveranitate şi graţiere

Zilele trecute, l-am urmărit pe profesorul Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, în dialog cu Emil Hurezeanu, dând, indirect, o lecţie de demnitate naţională altor lideri politici din România. Între alte comentarii notabile, domnul Constantinescu a subliniat reacţia sa, transmisă la Bruxelles, în legătură cu cerinţa impusă României (în perioada interimatului) ca preşedintele să nu acorde nici o graţiere.

Sigur, dincolo de faptul că echipa PPE de la Bruxelles, Barroso – Reding – Day, în colaborare cu echipa Băsescu – Macovei – Morar, aveau în vedere cazul meu, ascunzându-l într-o formulă de principiu, dincolo de faptul că această interdicţie, împusă liderilor de la Bucureşti, a confirmat faptul că, în realitate, condamnarea mea a avut un caracter politic, comandat, dincolo de faptul că nu aveam de gând şi nu am de gând să cer o graţiere a pedepsei, fiind nevinovat, dincolo de toate acestea, interdicţia a fost şi este umilitoare pentru statul român, pentru suveranitatea sa.

România a fost tratată de unii funcţionari de la Bruxelles ca o colonie, lipsită de atributele suveranităţii. În esenţă, exercitarea unei prerogative constituţionale (art. 94) a fost suspendată printr-o „directivă” politică de la Bruxelles. În doctrina clasică anglo-saxonă „domeniul rezervat” al statelor este reprezentat de „onorea, interesele vitale şi esenţiale ale lor.” În cazul României, nu mai există acest „domeniu rezervat”?

Este evident că o astfel de decizie impusă României nu este specifică relaţiilor în interiorul unei „federaţii europene, bazată pe state-naţiuni”, ci este asemănătoare relaţiilor dintre o metropolă şi o colonie, dintre „licurici” şi diverşi „iubitori de licurici”.

Nu am comentat până acum acest episod pentru că această decizie de la Bruxelles, mă viza în mod clar. În condiţiile în care am declarat că nu am în vedere să transmit o cerere de graţiere, cu atât mai mult s-ar fi impus – în opinia mea – o reacţie fermă din partea autorităţilor române.

Demnitatea naţională nu se alocă cu porţia de la Bruxelles în cadrul programelor de fonduri nerambursabile, ci se câştigă, în timp, prin atitudini ferme, lipsite de echivoc, respectând demnitatea celorlaţi dar cerându-le să o respecte şi ei pe a noastră.

×