x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tacerea ierarhilor

Tacerea ierarhilor

de Toma Roman Jr    |    Vladimir Ioan    |    01 Iul 2005   •   00:00
Tacerea ierarhilor

La Manastirea Sfanta Treime din Tanacu se petreceau nereguli de multa vreme. Daca ele ar fi fost sanctionate la timp, nu s-ar fi ajuns la moartea Irinei Cornici. Ierarhii de la Husi totusi au inchis ochii la ce se petrecea...

Imediat dupa ce s-a aflat ca Irina Cornici a fost ucisa la Tanacu, Biserica Ortodoxa Romana a condamnat crima. Atat Episcopia de Husi, prin vocea episcopului vicar PS Corneliu Barladeanu, cat si Patriarhia de la Bucuresti au emis comunicate prin care combateau fanatismul religios si primitivismul cu care au reactionat Corogeanu si maicutele de la Manastirea Sfanta Treime. Totusi ierarhii au uitat sa spuna ca la Tanacu se petreceau de multa vreme lucruri in neregula si nimeni nu a luat masuri.

Inca de cand am ajuns la poarta manastirii am fost socati sa-l vedem in incinta pe asa-numitul parinte Cleopa, un june cat dulapul, cu coada blonda, devenit vedeta media dupa ce a sarit sa-l bata pe episcopul Corneliu. Cum ajunsesem dupa ora 17:00, prezenta lui Cleopa in interior contrazicea chiar regulile impuse de Corogeanu, care atarnase la intrare o pancarta care suna cam asa: "Dupa orele 16 este strict interzis accesul partii barbatesti in manastire".

MANASTIRE MIXTA-NTR-UN PICIOR. In sat, oamenii ne-au spus ca, atunci cand a fost fondata, Manastirea Tanacu "era cam mixta". Ba chiar ca Daniel Petre Corogeanu, fiind spirit novator, se laudase ca o sa faca prima manastire din Romania care sa aiba si calugari, si maici. Conform canoanelor BOR, intr-o manastire de maici, singurul barbat care poate sa faca parte din obste este un calugar care are rolul de preot-duhovnic, in cazul de fata, chiar Corogeanu. Practic, primind si calugari in manastirea de maici, Corogeanu s-a situat in afara ortodoxiei. De asemenea, pe poarta era de mai bine de un an o inscriptie care spunea ca este strict interzis accesul persoanelor de alta confesiune decat cea crestin-ortodoxa. Aici era vorba de o discriminare flagranta, care, de asemenea, intra in contradictie atat cu spiritul tolerantei ortodoxe, cat si cu regulile bisericesti. In ortodoxie, in fiecare duminica, se savarseste "liturghia chematilor", in cadrul careia se citesc evangheliile. Ea se adreseaza tocmai celor care inca nu l-au descoperit pe Hristos.

COROGEANU. Un student la Teologie facut preot poate prea devreme

ASCENSIUNE SUSPECTA. Daniel Petre Corogeanu a ajuns preot in conditii dubioase. Pentru aceasta calitate, trebuia sa aiba Seminarul teologic sau Facultatea de Teologie terminata. Corogeanu era doar student in anul II la Teologie la Iasi la data mortii Irinei. In cazuri exceptionale, pot fi hirotoniti preoti si calugari care au ani multi de manastire-n spate. Cand a fost hirotonit, Corogeanu era calugar de putin timp. Unele fete bisericesti dau vina pe octogenarul episcop Ioachim Vasluianul, care s-ar fi lasat cucerit de "magnetismul" fostului fotbalist si l-ar fi hirotonit la repezeala. Am incercat sa ne explicam atat ascensiunea suspecta a lui Corogeanu, cat si faptul ca ierarhii au inchis ochii la neregulile de la Tanacu.

CTITORUL MISTERIOS. Episcopia de Husi este probabil singura din tara care nu are angajat un parinte exarh. Acesta este un preot-inspector care trebuie sa controleze manastirile de pe teritoriul episcopiei. La Husi nu mai exista exarh din 1999. Intr-o discutie particulara cu reporterii Jurnalului, un oficial al episcopiei a invocat lipsa fondurilor si a unui preot suficient de pregatit care sa poata fi numit exarh. In cazul in care nu exista exarh, atributiile de control trebuia preluate de catre episcopul-vicar, in cazul de fata PS Corneliu. Daca se aplicau regulile, Corogeanu ar fi fost sanctionat disciplinar si poate intamplarile tragice nu ar fi avut loc.

De la bun inceput, ne-am gandit sa vedem cine l-a promovat si protejat pe cel care acum se afla la puscarie. Manastirea Tanacu l-a avut drept ctitor pe juristul vasluian Florin Georgescu, unul dintre cei mai bogati oameni din oras. El este sotul doamnei Doina Georgescu, managerul fabricii "Confectia SA", una dintre putinele intreprinderi care merg bine in Vaslui. Domnul Georgescu a insistat ca Daniel Corogeanu sa fie numit staret si duhovnic la manastirea pe care a ctitorit-o. Cum Georgescu era deosebit de "generos", i-a fost facuta voia. Am incercat sa luam legatura cu dl Georgescu. L-am pandit mai mult timp in fata fabricii de confectii. Din cand in cand, aparea cate o muncitoare care ne zambea ghidus si zicea: "Nu iesie iel pi poarti. Stati dijaba".

Interesandu-ne de dl Georgescu prin oras, am auzit ca fervoarea religioasa l-a apucat in urma cu cativa ani, dupa o excursie la Sf. Munte Athos. Se spune ca de acolo s-ar fi intors complet schimbat si si-ar fi lasat o barba mare. Circula un zvon, pe care noi il tratam ca atare, cum ca dl Georgescu ar fi luat legatura cu un fel de "fratie ortodoxa" atonita, o miscare de tip fundamentalist. Este posibil, deoarece in Grecia exista multe asemenea organizatii. O alta ipoteza este in legatura cu o asa-numita relatie intre Corogeanu si fostul calugar Calistrat de la Barnova. Calistrat era un contestatar, de pe pozitii ultraconservatoare, al Mitropolitului IPS Daniel al Moldovei, pe care-l acuza de apartenenta la francmasonerie si de indepartarea de traditii. Pana la urma a fost caterisit, dupa un scandal legat de homosexualitate. Patru teologi s-au plans ca monahul Calistrat le-a facut avansuri sexuale. Chiar si asa, caterisit, dupa cate se pare, Calistrat mai are inca oarecare influenta in unele manastiri din Moldova si pregateste o "revansa" impotriva IPS Daniel, virtual succesor al Patriarhului PF Teoctist.

Dupa cate se vede, ascensiunea si tolerarea lui Daniel Corogeanu pot avea legaturi nebanuite.
×
Subiecte în articol: observator corogeanu