x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tânărul care a accidentat mortal o fetiţă de 3 ani a fost arestat pentru 30 de zile

Tânărul care a accidentat mortal o fetiţă de 3 ani a fost arestat pentru 30 de zile

16 Iul 2018   •   12:23
Tânărul care a accidentat mortal o fetiţă de 3 ani a fost arestat pentru 30 de zile

Adilescentul de 17 ani care a accidentat mortal o fetiţă de 3 ani şi a rănit grav o adolescentă de 14 ani, intrând cu maşina într-un grup de patru persoane, sâmbătă, în Timişoara, a fost arestat, în baza mandatului emis de Tribunalul Timiş. 

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au început urmărirea penală împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. 

"Fără a poseda permis de conducere, inculpatul N.M. a condus un autoturism pe o stradă din Timişoara şi a lovit patru persoane care, în acele momente, se aflau printre numeroasele persoane prezente pe stradă, în urma lovirii acestora rezultând decesul unei persoane minore, în vârstă de 3 ani, precum şi vătămarea corporală a altor trei persoane de sex feminin. După producerea coliziunii cu grupul de persoane, inculpatul a continuat să conducă autoturismul, intrând cu acesta în gardul unui imobil de pe aceeaşi stradă. Ulterior, acesta a abandonat maşina şi a fugit de la faţa locului, fiind depistat ulterior de poliţişti", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, potrivit comunicatului citat. 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis cererea Parchetului şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele tânărului, pentru o perioadă de 30 de zile, a precizat sursa citată. 

Conform Poliţiei, tânărul de 17 ani a sustras, sâmbătă, cheile maşinii tatălui său şi a plecat în trombă, intrând cu maşina într-un grup de patru femei, care circulau pe o stradă din cartierul Kuncz. O persoană în vârstă şi o fată de 16 ani au scăpat nevătămate, însă o adolescentă de 14 ani este în stare gravă, în timp ce o fetiţă de 3 ani a decedat. 

"De teama răzbunării rudelor fetei decedate, băiatul a părăsit locul accidentului, dar poliţişti l-au găsit, pe raza municipiului Timişoara", a declarat,purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tanar arestat accident mortal