x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tânărul împuşcat de poliţiştii brăileni a decedat

Tânărul împuşcat de poliţiştii brăileni a decedat

27 Sep 2009   •   00:00

Tânărul împuşcat de poliţiştii brăileni a decedat. El fusese internat în comă de gradul IV la Galaţi. Poliţiştii au tras asupra maşinii în care se afla acesta crezând că era un urmărit internaţional. Aceştia au făcut legal uz de armă pentru că erau în misiune, s-au scuzat oamenii legii.(BETA)



Poliţiştii brăileni primiseră mai multe informaţii, potrivit cărora suspectul pe care-l căutau şi un complice al acestuia circulau cu o maşină pe străzile din oraş. Ei au pornit în urmărirea acesteia. Victima era, se pare, un complice al individului căutat. Acesta nici măcar nu se afla în autoturismul vizat, aşa cum au anunţat autorităţile.

 antena 3

×
Subiecte în articol: observator