x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Targ - La vanatoare de creiere romanesti

Targ - La vanatoare de creiere romanesti

de Eugenia Mihalcea    |    02 Apr 2006   •   00:00
Targ - La vanatoare de creiere romanesti

Cat te costa sa studiezi la o universitate de prestigiu in strainatate, dar mai ales ce castigi daca ajungi sa-ti continui studiile in cadrul unei institutii de invatamant superior internationale?

Aflat la a doua editie, Targul International al Universitatilor (RIUF), care mai este deschis astazi intre orele 10:00-18:00 in cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti, a adus in Capitala universitati precum Harvad, Yale, Princeton, MIT, dar si institutii de invatamant din Amsterdam, Bulgaria, Turcia, Ungaria. Acestea au oferte pentru studii de licenta, dar si multe posibilitati pentru studii postuniversitare, respectiv masterat si doctorat. Biletul de intrare costa 7 RON.

INCERCARI. Doi adolescenti in clasa a XII-a au venit tocmai din Targu-Mures - 6 ore cu trenul dis-de-dimineata, pentru a gasi o universitate pe gustul lor, eventual o bursa totala, care i-ar putea ajuta sa faca facultatea in strainatate. "Am vrea ceva pe stiinte economice, dar cred ca vom face facultatea la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj", spun liceenii. Destul de neincrezatori comparativ cu reprezentantii universitatilor prezente.

Nu exista o reteta a succesului, dar fiecare pas conteaza. Notele sunt importante pentru a aplica la Universitatea Harvard de exemplu, apoi urmeaza testele standard, cum ar fi SAT I si SAT II, unde punctajul trebuie sa fie maxim sau foarte aproape de maxim. Scrisorile de recomandare conteaza din nou foarte mult, mai ales daca vin din partea unor profesori care il cunosc bine pe elevul care aplica si stiu sa il descrie exact asa cum este cu atuurile sale - evident mai multe decat dezavantaje. Urmeaza eseul pe care trebuie sa-l scrie candidatul. Interviul care are loc in Romania are o pondere de 50% din admitere.

ATUURI. Mike Morris este intervievatorul Harvard in Romania de 8 ani si in fiecare an intervieveaza circa 20 de tineri dornici sa studieze la una dintre cele mai prestigioase universitati din lume. "Tanarul care vrea sa fie student la Harvard trebuie sa fie o persoana inteligenta, nu cautam genii sau viitori castigatori ai Premiului Nobel, dar cautam oameni pasionati de un anumit domeniu fie teatru, muzica, care exceleaza in matematica sau fizica, adica oameni talentati", spune ferm convins Mike Morris.

Printre zeci de tineri, care se perindau ieri inca de la ora deschiderii targului printre standurile universitatilor, am zarit si parinti, cu sau fara copii dupa ei, veniti sa caute cateva informatii pentru viitorul odraslelor. Ar prefera totusi sa studieze mai aproape de casa, poate in Europa.

UTILE. Statele Unite vin cu oferte tentante insa. Reprezentantul Massachusetts Institute of Technology (MIT), roman absolvent de MIT, antreprenor care isi desfasoara temporar activitatea in Romania, spune ca universitatea nu vrea oameni care sa fie numai inteligenti, dar care sa fie pasionati si de alte lucruri decat scoala. Exista burse partiale si totale, dar si diverse forme de imprumuturi pe care ti le poate acorda universitatea. "MIT nu-ti asigura un loc de munca, dar angajatorii se bat pentru absolventii de la aceasta universitate." Cei care sunt interesati pot afla mai multe informatii de la romanii care studiaza acolo pe www.mit.edu. "Am deja o bursa de la Guvernul Romaniei, dar vreau sa vad daca mai pot gasi ceva", spune un tanar venit cu tatal lui.

Daca nu sunteti inca foarte hotarati sau nu aveti timp sa ajungeti la targ, puteti gasi mai multe informatii pe pagina de web a evenimentului, la www.riuf.ro. O alta cale ar fi sa contactati un centru de informare precum British Council, DAAD, Comisia Fulbright, Institutul Cultural Francez unde puteti afla mai multe detalii despre universitatile din tarile pe care le reprezinta si despre bursele disponibile. De ajutor pot fi si reprezentantii din Romania ai universitatilor internationale care va pot ajuta sa aflati mai multe despre procesul de aplicare la institutiile pe care le reprezinta. Bineinteles, exista intotdeauna posibilitatea de a va documenta pe cont propriu. Linkuri utile: www.bridge-study.org, www.britishcouncil.ro, www.daad.ro, http://www.usembassy.ro/Fulbright, www.culture-france.ro.

×
Subiecte în articol: observator