x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Târgul Educaţiei, la Universitate

Târgul Educaţiei, la Universitate

de Eugenia Mihalcea    |    04 Apr 2009   •   00:00

Facultăţile Universităţii Bucureşti (UB), dar şi edituri, centre de cercetare şi asociaţii studenţeşti îşi aşteaptă şi azi vizitatorii la Târgul Educaţiei, organizat de UB, în parteneriat cu Fundaţia Umanistă "Dan Voiculescu", în holul central al Facultăţii de Drept.



Toate cele 12 facultăţi, precum şi departamentele UB pun la dispoziţia elevilor de liceu aflaţi în clasele terminale cele mai noi şi utile informaţii privind admiterea 2009.

De asemenea, la târg participă centrele de cercetare UB, Biroul de Relaţii Publice, Biroul de Relaţii Externe, Biroul Programe Comunitare, Muzeul Universităţii, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", precum şi asociaţii studenţeşti, edituri cu profil educaţional şi fundaţii care oferă programe pentru studenţi.

Universitatea Bucureşti oferă pentru următorul an universitar 4.385 de locuri bugetate şi 8.515 de locuri cu taxă pentru învăţământul de licenţă, 2.100 de locuri bugetate pentru masterat şi 390 pentru doctorat.

Rectorul Ioan Pânzaru i-a sfătuit pe tinerii vizitatori ai târgului să urmeze una dintre facultăţile UB, întrucât este o instituţie "serioasă", în timp ce directorul Fundaţiei Umaniste "Dan Voiculescu", Sandu Păduraru, a subliniat faptul că educaţia este cel mai important factor în dezvoltarea performanţelor umane.

×
Subiecte în articol: observator