x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tarom cumpără de la Boeing cinci aeronave 737 MAX 8

Tarom cumpără de la Boeing cinci aeronave 737 MAX 8

16 Iul 2018   •   15:59
Tarom cumpără de la Boeing cinci aeronave 737 MAX 8

Grupul american Boeing şi operatorul aerian TAROM din România au ajuns luni la un acord în vederea achiziţionării a cinci aeronave 737 MAX 8 şi încheierea unui contract de leasing pentru două avioane 737-800, transmite Reuters. 

O parte dintre aeronave vor fi livrate în jurul anului 2023, a precizat TAROM. 

Acordul a fost semnat la Farnborough (Marea Britanie), unde luni s-a deschis cel mai mare salon aeronautic din lume. AGERPRES

×