x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TAXA AUTO, supusă dezbaterii publice. Când plătesc timbrul de mediu posesorii de maşini înmatriculate înainte de 2007

TAXA AUTO, supusă dezbaterii publice. Când plătesc timbrul de mediu posesorii de maşini înmatriculate înainte de 2007

25 Ian 2013   •   11:31
TAXA AUTO, supusă dezbaterii publice. Când plătesc timbrul de mediu posesorii de maşini înmatriculate înainte de 2007
Sursa foto: INTACT IMAGES/Income/Dragos Savu

Posesorii de maşini înmatriculate înainte de anul 2007 nu vor plăti timbrul de mediu decât dacă va exista, la un moment dat, o tranzacţie comercială, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

"Timbrul de mediu se aplică o singură dată, nu plătesc toţi aceia care au plătit taxa auto sub diverse forme. Posesorii de autoturisme înmatriculate înainte de anul 2007 vor plăti această taxă numai în situaţia în care va exista o tranzacţie comercială", a afirmat Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice supune, în prezent, dezbaterii publice, prin intermediul propriei pagini de internet, o primă variantă a proiectului de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Practic, în calcului taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei de modificare.

Formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor încadrate pe segmentul M1 (dotate cu cel mult opt locuri, fără scaunul şoferului), cărora le corespund norma de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.

Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, formula de calcul propusă pentru 'Timbrul de mediu' în cazul maşinilor Euro 3 şi Euro 4 cuprinde emisiile de dioxid de carbon (CO2) şi cota de reducere a timbrului de mediu (în funcţie de vechime). Astfel, pentru un autoturism VW Golf 4 din 2002, o capacitate cilindrică de 1.390 cmc, emisii de CO2 de 161g/km, şi normă de poluare Euro 4, timbrul de mediu este de 452 euro, aproape dublu faţă de taxa actuală, respectiv 238 euro.

Ghidul de informaţii privind Timbrul de Mediu prevede faptul că pentru maşinile cu tehnologie Euro 6, precum şi pentru maşinile hibride şi electrice, taxa va fi zero.

În ceea ce priveşte maşinile Euro 5, timbrul de mediu aduce reduceri ale valorii taxei. Un exemplu concret este Dacia Duster din 2012, Euro 5, capacitate cilindrică de 1.461 cmc, emisii CO2 de 130 g/km, pentru care taxa scade de la 164 euro, cât este la ora actuală, la 119 euro.

Pe de altă parte, timbrul de mediu pentru maşinile non-euro va fi, în medie, cu 90% mai mic faţă de nivelul de taxare actual. Reducerea de taxă va începe de la 60% pentru maşinile Euro 2, continuă cu 80% pentru Euro 1 şi ajunge până la 90% pentru cele non-euro.

Pentru o maşină Dacia Super Nova din 2001, cu o capacitate cilindrică de 1.457 cmc şi norma de poluare 2, prin taxa actuală de plăteşte suma de 1.593 euro. Odată cu intrarea în vigoare a Timbrului de mediu, valoarea plătită de către cumpărător se diminuează cu 60%, ajungând la 684 de euro. Totodată, pentru o Dacia non-euro din 1990, capacitate cilindrică de 1.397 cmc, timbrul de mediu prevede micşorarea cu 90% a sumei plătite, de la 3.321 cât se aplică în prezent, la 363 de euro.

Vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculele aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi persoanelor cu handicap. De asemenea, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.

În cazul celor care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii.

Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.

Forma iniţială a taxei auto, suspendată până la 31 decembrie 2012, a reintrat în vigoare de la 1 ianuarie, aceasta fiind redusă cu 25% pentru autovehiculele cu motor Diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule. Contribuabilii care, de la 1 iulie 2008, au plătit o taxă mai mare decât cea rezultată din aplicarea legii în vigoare pot solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

În ceea ce priveşte dezbaterea publică iniţiată de către MMSC a draftului de proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, eventualele propuneri/opinii/sugestii pot fi transmise în termen de cinci de zile lucrătoare de la data publicării (23 ianuarie 2013), respectiv până în 30 ianuarie 2013, pe adresa MMSC, Administraţiei Fondului pentru Mediu

×