x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţeapă de 114 milioane de euro

Ţeapă de 114 milioane de euro

de Violeta Fotache    |    29 Oct 2008   •   00:00
Ţeapă de 114 milioane de euro

Procurorii DNA au dispus ieri trimiterea în judecată a 37 de persoane implicate în restituirea şi atribuirea nelegală a unor terenuri din municipiul Constanţa, din Mamaia, plajă şi faleză.



FUNCŢIONARI DIN PRIMĂRIA CONSTANŢA ÎN FRUNTE
cu edilul Radu Mazăre, de la cadastru, notari pu­blici, oameni de afaceri, printre care şi acţionarii FC Dinamo, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, vor fi judecaţi pentru o "ţeapă" de 114 mi­lioane de euro. Paguba "se împarte" între stat – 77,77 milioane de euro – şi municipiul Constanţa – 36,16 milioane de euro. Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, cei nouă membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001, "în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul". Prin­tre ei se află atât Radu Mazăre, cât şi fostul consilier municipal Nicuşor Năstase, acuzaţi de abuz în serviciu, fals şi asociere în vederea comiterii de infrac­ţiuni. Aproape un milion de metri pătraţi au fost res­tituiţi şi atribuiţi ilegal, în care intră chiar şi porţiuni de plajă şi faleză, deşi acestea fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare. S-a pus sechestru asupra terenurilor depistate fie în posesia inculpaţilor, fie în cea a firmelor pe care aceştia le controlează.

ÎMPĂRŢIŢI PE "CATEGORII"
Printre inculpaţi se află şi trei notari publici, doi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, patru mandatari, nouă "cesionari cumpărători de drepturi succesorale" – între care se află şi acţionarii FC Dinamo, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, care s-au folosit de firma Habitat şi Ambient SA, trei interpuşi cum­părători de terenuri, precum şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Dima Alin Horaţiu. Vor fi judecaţi pentru infracţiuni asimilate sau conexe in­frac­ţiunilor de corupţie, fie în forma complicităţii, fie în cea a autoratului sau chiar pentru instigarea funcţio­narilor publici la încălcarea legii. Exemplele date de procurorii anticorupţie sunt trei. Terenul din Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit celor îndreptăţiţi, ci fir­mei Holland Development Group SA, care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic. Terenul de 27.000 mp pe care s-a con­struit Parcul Aqua Magic, de care, în locul celor îndreptă­ţiţi, beneficiază Popa Basarab, vărul primarului Ma­zăre. Un teren de 8.307,78 mp situat în zona Căpită­niei Vila Marina, pe malul Lacului Siutghiol, a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primar, mamă, fra­te). Persoanele îndreptăţite la aceste terenuri au fost amânate cu anii, fiind determinate să-şi vândă drepturile succesorale ori chiar terenurile pentru mai puţin de 1% din valoarea reală a suprafeţelor. Procesul va fi judecat la Curtea de Apel Bucureşti începând cu 25 noiembrie. Amănunte pe site-ul ziarului.

Concret, cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate.

"Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire", se arată în comunicatul emis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).    

PREŢURI DE ZECE ORI MAI MICI
"Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale", susţin anchetatorii DNA. Numele lui Cristian Borcea apare între cele ale cesionarilor cumpărători de drepturi succesorale, respectiv Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa "Habitat şi Ambient" SA, Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin societatea "Holland Development Group" SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa "New Home Construct" SA.

CINE SUNT "PREDESTINAŢII"
"Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firmele Nisipuri SA), mama şi fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat şi Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma Holland Develompment Group SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen", se mai arată în comunicatul DNA. Procurorii au pus sechestru pe toate terenurile menţionate.

"LUPUL PAZNIC LA OI"
Sunt nouă la număr membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001:
Radu Mazăre ­ - primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu -  ­ fost consilier municipal, Constantin Racu - ­ fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - ­ directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - ­ directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron ­- fost consilier municipal, Cristian Tălpău şi Nora Alina Chircă ­ consilieri juridici, precum şi Bogdan Ghiţulescu ­ fost consilier juridic.
Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

ALŢI FUNCŢIONARI
În acelaşi dosar vor fi judecaţi Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. În sarcina lor s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

MANDATARI
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată mandatarii Georgică Gurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, pentru complicitate sau instigare la infracţiuni.

NOTARI PUBLICI
În operaţiunile cu terenurile atribuite ilegal, după sprânceană, au fost implicaţi notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, potrivit procurorilor anticorupţie. Ei vor fi judecaţi pentru infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

MOŞTENITORI
De trimiterea în judecată n-au scăpat nici moştenitori ai persoanelor îndreptăţite. Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe vor fi judecate pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

CESIONARI....
Cesionarii cumpărători de drepturi succesorale Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu , prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin societatea Holland Development Group SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, vor fi judecaţi pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

INTERPUŞII
Între cele 36 de persoane trimise în judecată sunt şi interpuşii cumpărători de terenuri Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin firmele sale Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Alin Horaţiu Dima. Aceştia vor fi judecaţi pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
Dosarul a fost înaintat instanţei Curţii de Apel Bucureşti, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 25 noiembrie.

×
Subiecte în articol: observator constanta infracţiuni firma