x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Telegondolă şi la Tărgu-Mureş

Telegondolă şi la Tărgu-Mureş

de Jurnalul National    |    15 Mai 2007   •   00:00

Primarul municipiului Tărgu-Mureş, Dorin Florea, vrea să construiască o telegondolă, pe un traseu de doi kilometri, intre două centre de agrement din oraş.

Locuitorii din Tărgu-Mureş şi turiştii care vizitează oraşul s-ar putea plimba in curănd cu telegondola, după modelul deja existent in Mamaia. Primarul oraşului, Dorin Florea, a anunţat ieri că va supune spre aprobare Consiliului Local un proiect in acest sens, pentru traseul de doi kilometri dintre Complexul de Agrement Mureşul şi Platoul Corneşti. In paralel, Primăria intenţionează să reabiliteze intregul Platou Corneşti şi să amenajeze aici trei parcuri pentru copii, o pistă de alergare din material sintetic, un loc de picnic şi să inlocuiască trenuleţul pe şine cu unul electric, mult mai silenţios.

STATISTICĂ. Poliţia Romănă a comunicat că infracţionalitatea stradală a scăzut cu 26,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

VALEA CERNEI. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis un elicopter să survoleze incendiul din Parcul Domogled.

BUCUREŞTI. Taximetriştii au ameninţat că vor ieşi in stradă măine, cu peste 3.000 de maşini, fiind nemulţumiţi de noua lege referitoare la transportul public local, care le impune condiţii restrictive pentru a funcţiona. Traseul Sala Polivalentă - Piaţa Unirii - Piaţa Victoriei va fi blocat căteva ore.

BRAŞOV. Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, arestat anul trecut pentru şantaj, a fost eliberat de Judecătoria Braşov, primind interdicţia de a părăsi localitatea pănă la finalul procesului. Alături de Maior, fost preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost eliberat şi complicele său, Ovidiu Tition.

Â

GALAŢI - Trei copii au trecut ilegal frontiera
Trei tineri din Republica Moldova s-au ales cu dosare penale după ce au incercat să intre ilegal in ţară, pentru a veni la mama a doi dintre ei. Ei au fost observaţi de poliţiştii de frontieră de la Sectorul Galaţi imediat după ce au ieşit din apele Prutului, in dreptul localităţii Şiviţa. Abia după reţinerea lor, oamenii legii au constatat că aceştia sunt minori, cu vărste cuprinse intre 12 şi 14 ani, iar doi dintre ei sunt fraţi. Adolescenţii sunt cercetaţi pentru săvărşirea infracţiunii de intrare in ţară prin trecerea ilegală a frontierei. (Daniel Mihalaşcu)

Â

VĂLCEA - Şedinţe pe "mess" intre aleşii locali
Primarii din Vălcea şi reprezentanţii Consiliului Judeţean au găsit o soluţie inedită şi ieftină de comunicare. Pentru a reduce cheltuielile cu transportul, edilii nu se mai prezintă la şedinţe, ci comunică şi primesc dispoziţii prin Yahoo Messenger. "Şedinţele pe mess reduc substanţial costurile de deplasare şi facturile la telefon", afirmă preşedintele CJ, Dumitru Buşe. IT-ul le dă insă bătăi de cap primarilor de la ţară, care nu au apucat să fie "meditaţi" incă de informaticieni, ca şefii lor de la judeţ. Potrivit unei statistici, doar cinci primării din Vălcea au rămas neconectate la internet. (Alexandra Chivu)

Â

SEVERIN - Pericol de explozie la o benzinărie
O staţie de alimentare cu carburanţi, amplasată pe Drumul European 70 in apropiere de Drobeta Turnu-Severin, a fost la un pas de a sări in aer, transmite Rompres. Comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ion Pleşu, a declarat că benzinăria a fost pusă in pericol de un foc izbucnit instantaneu la vegetaţia uscată, pe un teren de circa 500 de metri pătraţi. Flăcările, inalte de aproape patru metri, au fost stinse de pompieri in aproape o oră.

Â

GORJ - Inşelătorie in numele Domnului
Un pretins cardinal catolic a reuşit să păcălească peste 100 de tineri din comuna gorjeană Alimpeşti, promiţăndu-le locuri de muncă, masă şi cazare in Spania. In schimbul unui salariu de 1.380 de euro pe lună, tinerii trebuiau să plătească pentru inceput căte 23 de euro de persoană, urmănd ca apoi să primească şi contractele. Banii strănşi, in total 2.400 de euro, au fost viraţi in contul aşa-zisei Biserici Romano-Catolice din Spania, insă cardinalul nu s-a mai intors să ia tinerii la muncă. Contactat telefonic, aşa-zisul cleric a inceput să-i injure pe reporteri, după ce a declarat că se află la Vatican. (Gabriela Mladin)

Â

VASLUI - Evadatul de la Iaşi a fost prins
Tănărul care a evadat vineri din duba Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi a fost prins duminică seară in localitatea vasluiană Rebricea. Andrei Crăşmariu a fost depistat de o patrulă de siguranţă publică in staţia CFR Rateşu Cuzei. Deţinutul a incercat să fugă, insă a fost prins şi imobilizat. Andrei a declarat că a vrut să evadeze pentru că "i s-a pus pata" şi că era convins că pănă la urmă va fi prins. In intervalul in care a fost liber, evadatul, in vărstă de 19 ani, a tălhărit in Iaşi un tănăr şi apoi a pornit prin păduri pe jos, intenţionănd să ajungă la prietenii săi din Vaslui. (Ana Ionaşcu)

Â

VRANCEA - Statuia lui Cuza, vandalizată
Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată in faţa colegiului cu acelaşi nume din municipiul Focşani, a fost decapitată duminică noaptea, transmite Rompres. Capul statuii a fost găsit in apropierea soclului. Autorii vandalismului nu au fost prinşi, dar poliţiştii investighează cazul. Bustul domnitorului a fost realizat şi amplasat in apropierea Colegiului Naţional "Al.I. Cuza" Focşani in perioada 1972-1973, cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la infiinţarea liceului.

Â

ACCIDENT - Tir răsturnat pe DN 7, lăngă Deva
Un tir bulgăresc incărcat cu carne de porc s-a răsturnat ieri pe Drumul Naţional 7, la ieşirea din localitatea Leşnic, in apropiere de Deva. Nu au fost inregistrate victime omeneşti, dar maşina a fost grav avariată şi a rămas intr-un şanţ de pe marginea şoselei, informează Rompres. Potrivit primelor cercetări ale poliţiei, şoferul a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod şi apoi s-a răsturnat in afara părţii carosabile.

×
Subiecte în articol: observator