x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teleorman: Acoperişul unui bloc din Alexandria, smuls de vânt; curţi inudate în trei localităţi

Teleorman: Acoperişul unui bloc din Alexandria, smuls de vânt; curţi inudate în trei localităţi

11 Iun 2019   •   20:53
Teleorman: Acoperişul unui bloc din Alexandria, smuls de vânt; curţi inudate în trei localităţi

Acoperişul unui bloc din Alexandria a fost smuls de vântul puternic şi mai multe curţi au fost inundate în urma ploii torenţiale căzute marţi după-amiază, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

Potrivit sursei citate, acoperişul unui bloc, situat pe strada 1 Mai din municipiul Alexandria, a fost smuls de vântul puternic şi aruncat pe faţada acestuia. Pentru degajarea lui au intervenit pompierii militari împreună cu personalul Administraţiei Domeniului Public Alexandria. La faţa locului a intervenit şi o echipă a furnizorului de energie electrică, întrucât au fost afectate şi cablurile electrice din zonă. Nu s-au înregistrat victime sau autoturisme avariate.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină şi pentru evacuarea apei din mai multe curţi, inundate de ploaia torenţială. Au fost afectate cinci gospodării din localitatea Bâscoveni şi trei din oraşul Videle. Şi în municipiul Alexandria au fost inundate două curţi, apa ameninţând să pătrundă în locuinţe.

Marţi după-amiază, judeţul Teleorman s-a aflat sub incidenţa unei avertizări meteorologice de tip nowcasting cod portocaliu. S-au înregistrat averse torenţiale de peste 40-50 l/mp, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: acoperis smuls alexandria