x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tensiune maximă în Parlament. Au început dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale

Tensiune maximă în Parlament. Au început dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale

28 Ian 2020   •   14:56
Tensiune maximă în Parlament. Au început dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale
Sursa foto: Karina Knapek

Camera Deputaţilor a început, marţi, în sesiune extraordinară, dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale.Cel mai mare scandal din ultimii ani ar putea fi tranşat astăzi: din clipă în clipă începe în Parlament şedinţa în care se va decide soarta pensiilor speciale.

Proiectul care va intra la vot prevede inclusiv eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor.Singurii care ar urma să rămână cu beneficii similare sunt milirtarii.Tensiunea este uriaşă în Parlament, pentru că există mai multe proiecte şi mai multe amendamente.

www.antena3.ro

×