x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tensiune pe scena politică ! ALDE nu vrea rectificarea bugetară

Tensiune pe scena politică ! ALDE nu vrea rectificarea bugetară

12 Aug 2019   •   13:25
Tensiune pe scena politică ! ALDE nu vrea rectificarea bugetară

Coaliția PSD-ALDE trece prin situații critice înainte de ședința de Guvern care va începe la ora 14.00. Pe ordinea de zi se află proiectul de rectificare bugetară, cu care miniștrii ALDE nu sunt de acord, motiv pentru care este posibil ca aceștia să absenteze de la ședință, potrivit unor surse politice. Aceștia sunt nemulțumiți din cauza reducerii bugetelor de la ministere importante, precum Educație, Sănătate și Transporturi și tăierea banilor pentru investiții. 

Tot astăzi, după ora 17.00, se va întruni de urgență și Comitetul Național al PSD pentru a dezbate cererea ALDE de cooptare la guvernare a formațiunii lui Victor Ponta, Pro România. Premierul Viorica Dăncilă a discutat în aceste zile cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu despre acest aspect.

 

×
Subiecte în articol: coaliţia PSD-ALDE