x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teodorovici: Demnitatea naţională nu acceptă împărţirea nefirească între cei de acasă şi cei din diaspora

Teodorovici: Demnitatea naţională nu acceptă împărţirea nefirească între cei de acasă şi cei din diaspora

01 Dec 2018   •   11:50
Teodorovici: Demnitatea naţională nu acceptă împărţirea nefirească între cei de acasă şi cei din diaspora

Acum 100 de ani, poporul român a arătat că patriotismul reprezintă mai mult decât o simplă voinţă politică sau o decizie de conjunctură şi împreună cu clasa politică au gândit, au simţit şi au acţionat pentru unitate, lăsând deoparte orice interese partinice sau de altă natură, scrie sâmbătă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pe pagina sa de Facebook.

"La 100 de ani de la împlinirea celui mai mare vis naţional românesc, îmi exprim convingerea că nu va mai dura mult până ce vom ajunge să înţelegem că unitatea şi demnitatea naţională nu acceptă împărţirea nefirească între cei de acasă şi cei din diaspora, între cei de dincoace şi cei de dincolo de Prut, pentru că nu există decât un singur popor român ale cărui simboluri naţionale sunt încărcate de semnificaţia Marii Uniri de la Alba Iulia. (...) Au trecut 100 de ani....e mult? E puţin? Ştiu cu siguranţă că naţiunea română nu se va opri aici, că va ridica miza existenţei sale ca naţiune, în fiecare an, cu fiecare nouă provocare căreia va trebui sa-i facă faţă", subliniază şeful de la Finanţe.

El spune, totodată, că integrarea şi afirmarea europeană a României au început cu mai mult de 100 de ani în urmă, cu ostaşii armatei române care şi-au asumat sacrificiul suprem şi cu acei oameni de stat care au înţeles, spre deosebire de mulţi dintre politicienii zilelor noastre, să pună mai presus de orice interesul naţional şi să realizeze Unirea.

"Niciodată mai mult decât astăzi, intonarea imnului naţional nu m-a făcut să simt atât de profund româneşte, să simt atât de adânc recunoştinţa faţă de cei cărora le vom datora de-a pururi existenţa noastră ca popor şi naţiune pe aceste meleaguri. Integrarea şi afirmarea europeană a României a început cu mai mult de 100 de ani în urmă - cu ostaşii armatei române care şi-au asumat sacrificiul suprem, cu acei oameni de stat care au înţeles, spre deosebire de mulţi dintre politicienii zilelor noastre, să pună mai presus de orice, interesul naţional şi să realizeze Unirea, a continuat cu aceia care au înţeles să-şi servească ţara, să o reprezinte cu mândrie în lume ori să-i impună interesele atunci când a fost nevoie. Fie că vorbim de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, de Ana Aslan, Emil Palade, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Emil Cioran, Mircea Eliade sau Eugen Ionescu, de Nicolae Paulescu, Traian Vuia, Henri Coandă sau de marii sportivi, precum Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Gheoghe Hagi sau Simona Halep, fie că ne gândim la mănăstirile din Moldova, la Delta Dunării sau la munţii Apuseni... şi am putea continua fără oprire, toţi şi toate reprezintă România europeană de astăzi. Însă nimic din toate acestea nu ar fi fost în aceeaşi măsură românesc şi demn de mândria naţională fără existenţa celor care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918, români de la care ar trebui să învăţăm în fiecare zi demnitatea şi curajul de a crede în noi înşine - Regele Ferdinand I al României, Ion I.C Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Episcopul Iuliu Hossu, Tache Ionescu, mareşalul Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere şi atâţia alţii. La mulţi ani încărcaţi de glorie şi onoare poporului român şi României Mari!", scrie Teodorovici. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici