x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teodorovici, despre autostrăzi: Nu e o problemă de finanţare, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce lucrurile la bun sfârşit

Teodorovici, despre autostrăzi: Nu e o problemă de finanţare, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce lucrurile la bun sfârşit

20 Mar 2019   •   15:40
Teodorovici, despre autostrăzi: Nu e o problemă de finanţare, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce lucrurile la bun sfârşit

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în România nu e o problemă de finanţare în ceea ce priveşte autostrăzile, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce acele lucruri la bun sfârşit, fiind cazuri în care banii alocaţi nu au fost utilizaţi.

"Nu problema finanţării există în România, ci de capacitate a unor instituţii publice de a duce acele lucruri la bun sfârşit, acele autostrăzi în cazul de faţă. Adică, s-a văzut de foarte mulţi ani de zile când au fost alocări de fonduri, sper să nu se întâmple şi în acest an, în care banii nu au fost utilizaţi. Asta arată că ceva, undeva în sistem s-a întâmplat. Şi eu am spus-o mereu, companiile, dacă vorbim de infrastructura mare, companiile de resort - cale ferată şi rutier - sunt cele care sunt responsabile, neavând niciun alt impediment în a face aceste obiective", a afirmat Teodorovici, la Parlament.

El a spus că, în privinţa autostrăzii Moldova, există banii pentru construcţia ei.

"Au banii, deci trebuie revăzută documentaţia de atribuire, să o lanseze frumos în sistemul de achiziţii publice electronic, documentaţia trebuie atribuită atât de bine ca să nu existe contestaţii sau să fie foarte puţine, evaluarea să se facă într-un termen foarte scurt, dacă pun condiţii foarte clare acolo ca să nu fie loc de interpretare, lucrurile pot să meargă foarte uşor. După aceea, după ce se semnează contractul, trebuie să se asigure că acel constructor este de bună credinţă, cu suficiente echipamente şi forţă de muncă pentru ca să ducă acel contract la bun sfârşit", a adăugat Teodorovici.

Întrebat dacă sunt bani şi pentru celelalte autostrăzi, ministrul Finanţelor a răspuns: "Categoric da şi orice investiţii din acest an, orice factură care vine din zona de investiţii va fi susţinută de către Ministerul de Finanţe fără niciun fel de problemă".

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, propunerile legislative pentru aprobarea obiectivelor de investiţii "Autostrada Bucureşti- Braşov", "Autostrada Nordului" şi "Autostrada Braşov-Bacău", acestea urmând a fi terminate în trei, patru şi respectiv cinci ani de la data intrării în vigoare a actelor normative. AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen teodorovici