x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Terapie cu căţei. S-a deschis prima clinică de terapie asistată de animale din ţară

Terapie cu căţei. S-a deschis prima clinică de terapie asistată de animale din ţară

22 Feb 2020   •   17:58
Terapie cu căţei. S-a deschis prima clinică de terapie asistată de animale din ţară

Prima clinică de psihoterapie standard şi terapie asistată de animale din România s-a deschis, sâmbătă, la Cluj-Napoca. Şapte câini ajută la terapia celor mici, dar şi a adulţilor, anunță www.monitorulcj.ro.

Psihoterapeutul Andra Diaconu, fondatorul clinicii, susține că un câine de terapie este folosit în diverse jocuri şi activităţi, astfel încât să ajute beneficiarul, să îl motiveze să atingă obiectivele terapeutice.

Clinica oferiă servicii psihologice, terapie cognitiv comportamentală și logopedie. Terapia asistată de animale este o terapie standard, dar în cadrul şedinţei este inclus şi un câine de terapie folosit în diverse jocuri şi activităţi, spune Andra Diaconu pentru sursa citată. „Ne adresăm atât copiilor tipici, dar şi celor cu dizabilităţi sau cu diagnostic de tulburări din spectrul autist, lucrăm şi cu adulţi cu dizabilităţi sau tipici, persoane care suferă de tulburări emoţionale precum depresie, anxietate, atacuri de panică”, a mai afirmat ea. „Avem o echipă de 7 câini de terapie, doi fiind atestaţi Pet Partners, lider la nivel internaţional privind interacţiunea om-animal”, a precizat Diaconu.

O şedinţă de terapie asistată de animale durează 50 de minute, iar specialiştii stabilesc, în urma evaluării beneficiarului, numărul de şedinţe, durata şi frecvenţa lor pe săptămână.

×
Subiecte în articol: terapie asistata de animale