x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Termenul de radiere pentru contravenţii, redus de la cinci ani la un an

Termenul de radiere pentru contravenţii, redus de la cinci ani la un an

30 Aug 2011   •   21:00

Guvernul a modificat ieri ordonanta 75/2001 privind cazierul fiscal, stabilind reducerea termenului de ra­die­re pentru contraventii de la cinci ani la un an, a anuntat secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Dan Lazar. Potrivit Agerpres, modificarile au ca scop diferen­tie­rea termenului de radiere a faptelor contribuabililor care se inscriu in ca­zie­rul fiscal, in functie de gravitatea fap­tei. Pana acum, toate faptele inscrise in ca­zie­rul fiscal erau radiate la cinci ani. In­frac­tiunile, considerate fapte de o gravitate deosebita, vor fi radiate in continuare dupa cinci ani, in timp ce contraventiile vor fi radiate dupa un an.

Totodata, in cazierul fiscal au fost introduse trei noi contraventii – neretinerea impozitelor cu stopaj la sursa, neprezentarea de catre contribuabil a bunurilor im­po­zabile in vederea calcularii im­po­zitului de catre Fisc, precum si retinerea si nevarsarea unor categorii de impozite si taxe cu stopaj la sursa, atunci cand nu constituie infrac­tiune. Tot ieri, Executivul a aprobat infiintarea Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti, in subordinea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, cu atributii de reglementare si coordo­na­re a serviciilor de transport pu­blic de calatori in Bucuresti si Ilfov. Autoritatea va fi condusa de un director general care va fi numit prin ordin al ministrului Transporturilor, iar schema de personal va cuprinde aproximativ 80 de persoane care vor proveni din redistribuire de la alte institutii pu­blice, precum si din noi angajari.

×
Subiecte în articol: observator termen contraventii radiere