x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Terminatorul academic - Diferenta dintre UPA Iasi si UPA din Iasi

Terminatorul academic - Diferenta dintre UPA Iasi si UPA din Iasi

de Dan Constantin    |    20 Feb 2007   •   00:00
Terminatorul academic - Diferenta dintre UPA Iasi si UPA din Iasi

Intr-un articol anterior aratam cum sute de studenti se pot trezi cu diplome neacoperite de legalitate. Astazi, noi elemente intr-o controversata epopee "academica" al carui final va fi la tribunal.

Povestea incepe prin 1991, cand proaspat fostul profesor de economie socialista Niculae Niculescu ajunge sa creeze o asa-numita universitate. "Universul SRL", la Brasov - departe de Iasiul in care studentii Politehnicii nu-i pastrau o amintire placuta. La Brasov, marele "fondator" a reusit sa adune vreo doua sute de cetateni dornici sa se faca economisti. O intamplare plina de necunoscut a facut insa ca respectivii studenti sa se trezeasca si nescolarizati, si cu banii luati. Convertitul la capitalismul salbatic si-a "varsat" studentii la o institutie care incepuse sa aiba deja oarece renume - Fundatia Academica "Petre Andrei". Odata patruns aici si revenit implicit in spatiul universitar iesean, rescrie istoria. Niculescu a ajuns sa se impauneze cu titlul de "fondator" al Universitatii "Petre Andrei".

DEVALIZEAZA UPA. Ajuns la "Petre Andrei", in scurt timp a eliminat multe cadre de prestigiu de la Facultatea de Economie si s-a proclamat decan. In 1999, Fundatia "Petre Andrei" a creat o persoana juridica - "Universitatea Petre Andrei" Iasi - institutie privata de invatamant superior care urma sa intre in procesul de acreditare. Acest moment l-a gasit pe Niculescu in pozitia de decan la Economie. In anul 2000, Niculescu si-a propulsat sotia in fruntea Universitatii, preluand functia de rector de la mai varstnicul sau asociat in SRL-uri academice, Constantin Andronovici. Pe sine s-a proclamat prorector cu probleme economice. Si-a adus imediat si cumnatul, pe post de sef al santierului noului sediu al UPA - locul unde s-au miscat sub controlul familiei Niculescu toate fondurile institutiei rezultate din taxele studentilor. Pe langa cladirea de 13 etaje din Strada Ghica-Voda nr. 13, au rasarit cateva vile ale Niculestilor si Andronovicilor.

PARTICULA BUCLUCASA. Aparent, Universitatea "Petre Andrei" Iasi isi dobandea, in 2002, statutul de institutie "acreditata". In realitate, Legea 408 nu-i dadea vechii institutii un "ornament" sau un alt statut, ci crea pur si simplu o noua persoana juridica. Potrivit legii respective, conducerea UPA Iasi ar fi trebuit sa ceara un cod fiscal pentru UPA din Iasi. Apoi, pesonalul trebuia transferat de la vechea la noua persoana juridica; noua persoana juridica - UPA din Iasi - trebuia sa-si intabuleze proprietatile primite ca donatie de la Fundatia "Petre Andrei" si sa-si deschida conturi bancare, pentru a incasa taxele studentilor. Nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Clanul a pastrat in viata vechea persoana juridica (folosita

CONTROVERSE
"Cine va raspunde ca acele acte sunt lovite de nulitate? Ar trebui ca acesti oameni sa se gandeasca la studenti, dar sunt iresponsabili, nu-i intereseaza soarta celor care studiaza la universitate"
Niculae Niculescu

POZITIA MEC. Punctul de vedere al MEC cu privire la situatia creata de Niculae Niculescu a fost exprimat in dosarul nr. 11941/2006 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei sub semnatura doamnei Violeta Margareta Blaga, directorul Directiei Juridic si Contencios al MEC. Cum au sustinut si reprezentantii legali ai Universitatii "Petre Andrei" din Iasi, infiintata prin Legea nr. 408/2002, intre persoana juridica mentionata si ONG-ul Universitatea "Petre Andei" Iasi, inscrisa in Registrul asociatiilor si fundatiilor in 1999 NU EXISTA IDENTITATE.

LA TRIBUNAL. "Problemele se vor rezolva in justitie si chiar acum am un proces la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dl. Doru Tompea si dl. Cristian Bocancea, decanul facultatii de Stiinte Politice, sunt dati afara din Universitate si, cu toate acestea, semneaza acte false. Cine va raspunde ca acele acte sunt lovite de nulitate? Ar trebui ca acesti oameni sa se gandeasca la studenti, dar sunt iresponsabili, nu-i intereseaza soarta celor care studiaza la universitate. Din 2003 si pana acum sunt patru promotii care au acte semnate de cei doi, dar nu au primit diplome, sunt 600 de fosti studenti in aceasta situatie", a sustinut Niculae Niculescu.
×
Subiecte în articol: observator iasi petre andrei petre andrei