x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teroristii au cautat arme in Moldova

Teroristii au cautat arme in Moldova

17 Sep 2004   •   00:00

Oficiali din cadrul Procuraturii Generale de la Chisinau au oferit ieri detalii in legatura cu sustragerea din depozitele Armatei Nationale a Republicii Moldova a unor cantitati importante de armament: 200 de grenade de tip "F1" (de productie ruseasca), 31 de aruncatoare de grenade si sute de kilograme de munitie.

VITALIE CALUGAREANU - Chisinau

Adjunctul procurorului general al Republicii Moldova, Vladimir Gorbulea, a facut publice, in cadrul unei conferinte de presa, numele catorva persoane suspectate si arestate pentru comiterea acestei infractiuni.

SUSPECTII. Printre acestia se numara si seful Serviciului armament, rachete si artilerie al Armatei Nationale, locotenent-colonelul A. Mukovozov, tot el sef al depozitului de munitii din localitatea Bulboaca. De asemenea, a fost arestat presedintele Comisiei de inventariere a Brigazii numarul 2 de Infanterie Motorizata, colonelul P. Carpov. El este suspectat de tainuirea lipsei de arme si munitii din depozitele Armatei. Potrivit lui Gorbulea, recent Judecatoria sectorului Buiucani din Chisinau a dispus eliberarea lui de sub arest pe motiv ca "este colonel, nu are antecedente penale si nu prezinta pericol public". Pentru comiterea furtului propriu-zis au fost arestati trei militari in termen care faceau parte din efectivul de garda pentru paza depozitului "golit" de munitii. Potrivit procurorilor, acestia au actionat in complicitate cu sase persoane civile, dintre care trei au fost deja arestate. Printre civilii suspecti se numara si studenti.

PISTA UNICA. Dupa mai bine de zece zile de la inceperea investigatiei, procurorii examineaza ca varianta de baza una si aceeasi versiune terifianta: complicitatea dintre infractorii militari moldoveni si autorii atacului terorist de la Beslan.

SURPRIZA

Dezvaluirile de peste Prut au loc la aproape doua saptamani dupa ce premierul moldovean, Vasile Tarlev, a dat publicitatii o alta informatie cutremuratoare. Demnitarul de la Chisinau sustinea la inceputul lunii septembrie ca a aflat de la serviciile de informatii straine ca autorii luarii de ostatici de la Beslan, Osetia de Nord, aveau arme produse in cele sapte uzine de profil din Transnistria.
×
Subiecte în articol: observator