x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ţestoasele marine sunt pe cale de dispariţie. 300 de exemplare au fost găsite moarte într-un năvod

Ţestoasele marine sunt pe cale de dispariţie. 300 de exemplare au fost găsite moarte într-un năvod

29 Aug 2018   •   16:33
Ţestoasele marine sunt pe cale de dispariţie. 300 de exemplare au fost găsite moarte într-un năvod

Pescarii din sudul statului mexican Oaxava au descoperit aproximativ 300 de ţestoase marine moarte, prinse în plasele de pescuit, notează BBC.  

Descoperirea vine la doar câteva zile după ce alte 102 ţestoase marine olive ridley au fost găsite moarte în statul vecin Chiapas. Ţestoasele olive ridley, care îşi lasă ouăle pe mai multe plaje din Mexic, între mai şi septembrie, sunt pe cale de dispariţie.

Motivul morţii se află sub investigaţie. Nu se ştie încă dacă acestea erau în viaţă când au fost prinse în năvod sau dacă erau deja moarte. Experţii sunt de părere că acestea ar fi putut fi omorâte de algele dăunătoare, de cârligele pentru peşti sau ar fi putut fi sufocate în năvod.

Mexic a interzis capturarea de ţestoase marine în 1990, iar oricine le omoară se confruntă cu penalităţi dure.

×