x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Textul integral al Acordului ACTA. Vezi care sunt imixtiunile în viaţa privată a utilizatorilor de internet

Textul integral al Acordului ACTA. Vezi care sunt imixtiunile în viaţa privată a utilizatorilor de internet

30 Ian 2012   •   12:05
Textul integral al Acordului ACTA. Vezi care sunt imixtiunile în viaţa privată a utilizatorilor de internet

Romania a semnat, la Tokyo, pe 26 ianuarie, Tratatul Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) Alte 21 de state sunt co-semnatare. In prezent, exista doar zvonuri si suspiciuni asupra modului in care s-a negociat acest document si a repercusiunilor pe care le va avea asupra utilizatorilor de Internet. Tratatul ACTA urmeaza sa ajunga in luna mai in Parlamentul European unde va fi supus votului.

Comisia Europeana a purtat negocierile pentru acest acord, fara ca in tarile semnatare sa existe o dezbatere publica asupra documentului final. In afara de statele din zona europeana si-au mai pus semnatura pe Tratat SUA, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore si Coreea de Sud. De remarcat ca printre tarile care NU au semnat Acordul se numara Rusia, China, tarile africane si cele din America Latina.

Principalul semn de intrebare asupra ACTA este cat de mult protejeaza acest tratat drepturile de proprietate intelectuala in raport cu imixtiunea pe care o presupune in viata privata a utilizatorilor de internet.

In documentul atasat gasiti textul acordului, asa cum a fost dat publicitatii de Comisia Europeana. Cititi si comentati.

Documentul il puteti gasi aici.

×