x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teze - subiect unic / Amanarea lui Hardau

Teze - subiect unic / Amanarea lui Hardau

de Eugenia Mihalcea    |    28 Oct 2006   •   00:00
Teze  -  subiect unic / Amanarea lui Hardau

Elevii de clasa a VII-a din intreaga tara vor sustine teze cu subiect unic abia din semestrul al II-lea al anului scolar 2006-2007, conform deciziei ministrului Educatiei, Mihail Hardau.



Elevii de clasa a VII-a din intreaga tara vor sustine teze cu subiect unic abia din semestrul al II-lea al anului scolar 2006-2007, conform deciziei ministrului Educatiei, Mihail Hardau (foto).
Astfel, nu se mai sustin teze cu subiect unic in luna noiembrie a acestui an, cand vor fi teze normale, la toate materiile din programa. In a doua jumatate a anului scolar se vor introduce lucrarile cu subiect unic, la discipline ce vor fi anuntate ulterior.
Discutiile preliminare vizau organizarea tezelor cu subiect unic in clasa a VII-a la limba romana, matematica si limba materna.
Analiza rezultatelor la tezele cu subiect unic va reprezenta baza unui studiu privind posibilitatea modificarii sistemului de evaluare la sfarsitul ciclului gimnazial si in baza caruia va fi facuta admiterea in clasa a IX-a.

×
Subiecte în articol: observator unic subiect