x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tiberiu Urdăreanu a trecut de la contracte speciale la montarea separatoarelor de trafic

Tiberiu Urdăreanu a trecut de la contracte speciale la montarea separatoarelor de trafic

de Monica Andrei Capatos    |    09 Iun 2010   •   00:00
Tiberiu Urdăreanu a trecut de la contracte speciale la montarea separatoarelor de trafic

Administraţia Străzilor a încheiat la sfârşitul anului trecut un contract cu UTI Traffic Management SA, firma patronată de Tiberiu Urdăreanu (foto), al cărui obiect îl reprezintă proiectarea, livrarea şi montarea a 18.000 de metri liniari de separatoare de trafic.



Ca să pară mai sofisticat produsul respectiv, de fapt nişte bucăţi de plastic încastrate în cauciuc, i s-a adăugat şi un apendice.... tehnologic: dispozitivul de avertizare. Campionă a afacerilor cu statul, mai ales în domeniul apărării, familia Urdăreanu s-a plantat şi în bugetul Primăriei Bucureştiului. În mandatul lui Videanu a luat contractul NetCity, care a stârnit un uriaş scandal. Acum vrea să iasă din el şi, ca să nu fie în pagubă, vrea să planteze o firmă israeliană cunoscută în industria de armament.

În lipsa tortului de aur Netcity, Urdăreanu se mulţumeşte cu banalele, dar mănoasele separatoare de trafic. Suma pusă la bătaie de Administraţia Străzilor pentru această afacere a fost de 2.696.400 RON fără TVA, mai exact 3,2 milioane RON. Poate vă întrebaţi de ce străzile Bucureştiului aveau nevoie de separatoare de trafic, în condiţiile în care se circulă bară la bară, arterele de circulaţie fiind, pe de o parte, găurite, pe de altă parte, foarte înguste. Dacă bugetul are bani, de ce să nu ajungă acolo unde trebuie. Într-o capitală civilizată, mai întâi erau rezolvate problemele din carosabil, şi apoi erau cumpărate separatoarele "minune".

Subiectul nu este nou, a fost tratat în mass-media, noutatea constă însă în explicaţiile pe care şefa Administraţiei Străzilor, Alina Roman, le-a dat prin intermediul unui comunicat de presă. Pentru a justifica astfel contractul dat lui Urdăreanu, Alina Roman, inspirată probabil de un referat al unui student de la Facultatea de Construcţii, ne detaliază cât de utile sunt aceste separatoare de circulaţie. Cum acestea delimitează benzile de transport în comun şi cum nu permit şoferilor să întoarcă sau să meargă pe contrasens. Şi asta nu e tot. Ea continuă cu precizarea că "soluţii similare de siguranţă a circulaţiei şi-au dovedit din plin utilitatea şi în alte capitale europene". Pentru că lauda de sine îi prinde bine, şefa de la străzi ne mai spune că aceste separatoare de trafic şi-au demonstrat eficienţa încă de la început.

Numai că realitatea din teren nu coincide cu cea descrisă de Alina Roman. Separatoarele sunt doar nişte obiecte care ocupă spaţiul public şi nu fac decât să încurce şi mai mult circulaţia pe străzile Capitalei. În majoritatea cazurilor, acestea sunt călcate de roţile maşinilor aflate în trafic. Tot Alina Roman, în comunicatul de presă, ne spune că aceste separatoare de trafic nu aveau nevoie de autorizaţie de construire, pe motivul că "nu reprezintă investiţii, ci lucrări curente care urmăresc sporirea gradului de siguranţă în trafic".

La 28 iunie, Administraţia Străzilor se pregăteşte de o altă licitaţie. Dă aproximativ 900.000 de euro pentru achiziţionarea şi efectuarea unor marcaje rutiere, sub forma unor covoare asfaltice roşii, precum şi pentru montarea unor indicatoare rutiere şi semnalizatoare în jurul şcolilor.

×
Subiecte în articol: observator contract uti