x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Timisoara - Mita n-a mai ajuns la judecator

Timisoara - Mita n-a mai ajuns la judecator

de Tiberiu Kiss    |    13 Sep 2006   •   00:00

DNA Timis a retinut in cursul noptii de luni spre marti doi avocati din Baroul Timis si un lichidator judiciar, pentru trafic de influenta.

Surse din randul procurorilor sustin ca avocatii Edith Lazar si Calin Plopina impreuna cu lichidatorul judiciar Vladimir Pavel Kasai au pretins suma de 15.000 de euro de la un om de afaceri din Caras-Severin, care era cercetat pentru ultraj. Ofiterii DNA Timis spun ca banii au fost dati in doua transe, respectiv 7.000 euro si, ulterior, 5.000 euro, ultima rata, de 3.000 de euro, urma sa fie predata luni seara, exact in momentul flagrantului. De mentionat ca procurorii de la anticoruptie nu au mai continuat actiunea de supraveghere a celor trei intermediari, ci i-au retinut in flagrant, desi aveau date operative ca o parte dintre cei 15.000 de euro urma sa ajunga "la o judecatoare de la Curtea de Apel Timisoara". O situatie similara s-a petrecut in urma cu doi ani, cand un alt avocat timisorean a fost retinut de procurorii anticoruptie in timp ce primea suma de 3.000 de euro de la o femeie, cercetata pentru incalcarea drepturilor de autor. Si atunci, ca si acum, din investigatiile premergatoare flagrantului a rezultat faptul ca banii trebuia sa fie plasati unei procuroare de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, pentru o solutie de neincepere a urmaririi penale.

Edith Lazar a intrat in Baroul Timis la 10 octombrie 1997, in timp ce colegul sau Calin Plopina era doar un simplu avocat stagiar, cu o vechime de numai trei ani in campul muncii. De cealalta parte, lichidatorul Vladimir Kasai era cunoscut in randul avocatilor si judecatorilor drept un personaj mai mult decat influent. Decanul Baroului Timis, Lazar Gruneantu, s-a aratat socat de veste. "Nu am auzit de asa ceva. Nimeni de la DNA nu m-a anuntat ca au retinut doi avocati, desi erau obligati sa o faca", a spus mai-marele avocatilor banateni. (Tiberiu Kiss)

×
Subiecte în articol: observator