x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic redus cu peste 90% la frontierele române în minivacanța de 1 Mai

Trafic redus cu peste 90% la frontierele române în minivacanța de 1 Mai

03 Mai 2020   •   13:30
Trafic redus cu peste 90% la frontierele române în minivacanța de 1 Mai

Polițiștii de frontieră au constatat o scădere a tranzitului de persoane și mașini cu peste 90% față perioada similară a anului 2019. Doar 40.300 de persoane au tranzitat vămile române anul acesta, în minivacanța de 1 Mai, față de peste 413.000, anul trecut.

Potrivit Poliției de Frontieră, în ultimele 48 de ore (1 – 2 mai 2020) prin punctele de frontieră au fost controlate aproximativ 40.300 de persoane, cetățeni români și străini şi peste 25.900 mijloace de transport, dintre care peste 21.200 vehicule de marfă. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.200 persoane cu 13.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 20.100 persoane cu 12.200 mijloace de transport.

Cea mai tranzitată frontieră este în continuare frontiera comună cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au intrat în țară aproximativ 14.000 de persoane cu peste 9.300 mijloace de transport, din care peste 7.400 vehicule de marfă.

„În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, cu peste 90% față perioada similară a anului 2019, când au efectuat formalitățile de frontieră peste 413.000 persoane. În acelaşi timp se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă. În această perioadă, formalitățile de frontieră au urmat aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic”, au transmis, duminică, reprezentanții Poliției de Frontieră.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic frontieră 1 mai