x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficul rutier s-a reluat pe un fir alternativ pe DN6

Traficul rutier s-a reluat pe un fir alternativ pe DN6

28 Oct 2018   •   17:48
Traficul rutier s-a reluat pe un fir alternativ pe DN6

Traficul rutier s-a reluat pe un fir alternativ, duminică, pe DN6 (E70) Caransebeş - Lugoj, din judeţul Caraş-Severin, după producerea unui accident rutier, în urma căruia o persoană a murit, alte şapte fiind transportate la spital, a anunţat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Potrivit unei informări a IGSU, în accidentul rutier au fost implicate un microbuz şi trei autoturisme. 

"Având în vedere numărul ocupanţilor, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului. La locul incidentului, salvatorii intervin cu o maşină de stingere, una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi trei ambulanţe SAJ", precizează IGSU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dn6 trafic