x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Associated Press scrie despre “România, ţara cu 7 servicii secrete, care nu a localizat la timp un avion prăbuşit”. Jurnalul Naţional, menţionat în ştire

Associated Press scrie despre “România, ţara cu 7 servicii secrete, care nu a localizat la timp un avion prăbuşit”. Jurnalul Naţional, menţionat în ştire

de Marina Constantinoiu    |    26 Ian 2014   •   00:13
Associated Press scrie despre “România, ţara cu 7 servicii secrete, care nu a localizat la timp un avion prăbuşit”. Jurnalul Naţional, menţionat în ştire

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o zonă izolată din munţi, dar acest lucru nu ar fi în general suficient pentru a enerva o ţară întreagă şi pentru a ameninţa un Guvern.

În România, totuşi, chiar asta se întâmplă. Până acum, patru oficiali, inclusiv ministrul de Interne, au demisionat sau au fost demişi după ce un avion cu medici la bord s-a prăbuşit, dar iniţial toate persoanele de la bord au supravieţuit. Ulterior, o studentă la Medicină şi pilotul avionului au murit de hipotermie, printre altele, aşteptând ore în şir în zăpadă să fie salvaţi. Această descriere succintă aparţine agenţiei Associated Press, care scrie despre România, ţara cu şapte servicii secrete, incapabilă să localizeze un avion prăbuşit. Ştirea a fost preluată de cotidianul Washington Post.

"România, ţară cu o populaţie de 19 milioane de oameni şi fără duşmani externi, are şapte agenţii de informaţii, inclusiv principalele agenţii interne şi externe de spionaj", se arată în analiza AP. "Românii au reacţionat cu furie, apelând la reţelele de socializare şi la televiziuni pentru a acuza incompetenţa Guvernului, după ce una dintre victime a sunat de şase ori la numărul de urgenţă", scrie sursa citată.

“Unul din cele şapte servicii a investit 40 de milioane de euro în sistemul de apelare de urgenţă şi, cu toate acestea, cele şase telefoane ale supravieţuitorului care a apelat 112 nu au fost suficiente pentru a primi ajutor la timp", notează AP.
O caricatură publicată pe prima pagină a cotidianului Jurnalul Naţional miercuri este remarcată de AP, care explică faptul că aceasta sugerează că victimele accidentului ar fi putut fi găsite mai rapid dacă la bordul avionului s-ar fi aflat cineva urmărit de servicii. În caricatură apar doi agenţi ai serviciilor secrete bine echipaţi, care comentează că, dacă la bordul avionului ar fi fost un jurnalist, un deputat sau senator, locul prăbuşirii ar fi fost localizat mai rapid, explică AP.

×