x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moţii salvatori din Horea au vizitat la spital răniţii în urma tragediei aviatice din Apuseni: "Suntem fraţii lor"

Moţii salvatori din Horea au vizitat la spital răniţii în urma tragediei aviatice din Apuseni: "Suntem fraţii lor"

28 Ian 2014   •   22:31
Moţii salvatori din Horea au vizitat la spital răniţii în urma tragediei aviatice din Apuseni: "Suntem fraţii lor"
Sursa foto: Moţii salvatori din Horea au vizitat la spital răniţii în urma tragediei aviatice din Apuseni: "Suntem fraţii lor"

Doi localnici din comuna Horea care au participat la acţiunile de căutare în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni i-au vizitat, marţi seară, pe cei patru răniţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca şi le-au adus şorici, un tort şi cărţi de rugăciuni.

Corneliu Olar, secretarul comunei Horea, şi pădurarul Nicolae Oneţiu au ajuns, marţi seară, la SCJU din Cluj-Napoca şi au urcat în salonul în care sunt internaţi cei patru răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Ei le-au adus produse tradiţionale de porc, un tort de casă şi cărţi de rugăciuni.

"Am adus produse tradiţionale de porc din Ţara Moţilor, salam de casă, ureche de porc, şorici, un tort de casă, inscripţionat cu cuvântul «Sănătate», dar şi cărţi de rugăciuni, primite de la episcopul Irineu", a spus Olar, la intrarea în spital.

 "Emoţia a fost mare, le-am spus că suntem fraţii lor şi de asta am venit, să vedem cum se simt. Starea lor de sănătate şi psihică este bună. Ei au spus că nu suntem fraţii lor, ci părinţii lor. Poate că sunt părinţi cei care au ajuns primii la ei, dar noi rămânem fraţii lor. Le-am dorit sănătate, pentru că este mai bună decât toate, şi însănătoşire grabnică, să se întoarcă la familiile lor. Am vorbit cu toţi patru, inclusiv cu un domn doctor cu care am vorbit lunea trecută de pe telefonul domnului Zamfir. Când am intrat în salon ne-am şi tutuit, eram ca o familie, ne-am îmbrăţişat cu fiecare, iar la plecare ne-am pupat, fac parte din familia moţilor", a spus Olar.

×