x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TRAGEDIE! Copilul dispărut din Constanța a fost găsit mort

TRAGEDIE! Copilul dispărut din Constanța a fost găsit mort

08 Noi 2019   •   09:52
TRAGEDIE! Copilul dispărut din Constanța a fost găsit mort

Trupul copilului de 8 ani din localitatea Pecineaga, dispărut sâmbătă, a fost găsit vineri dimineaţa într-unul dintre bazinele colectoare de dejecţii de animale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conform IPJ, trupul a fost văzut plutind în amestecul de apă şi mâl de pe fundul unuia dintre bazine, de către doi paznici.

Băiatul a fost căutat şi în iazurile de colectare a dejecţiilor provenite de la un complex zootehnic din apropierea localităţii Pecineaga, pompierii acţionând, pe lângă motopompe de mare capacitate, şi cu un năvod pescăresc, iar poliţiştii Gărzii de Coastă, cu un sonar.

Copilul, dispărut din faţa locuinţei sale în timp ce se afla la joacă, cu rolele, a fost căutat continuu de sâmbătă seara. La căutări au participat, iniţial, peste 150 de lucrători ai IPJ, ajutaţi de trei câini de urmă, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, poliţişti locali, voluntari, intervenindu-se şi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă, fiind verificat şi sistemul de supraveghere video din localitate, format din 40 de camere.

"Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pecineaga au fost sesizaţi, în jurul orei 19,00, cu privire la dispariţia lui Biţică Iulian Alexandru, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga. Din primele verificări s-a stabilit faptul că acesta a dispărut în jurul orei 15,00, din faţa locuinţei, unde se afla la joacă", a anunţat, sâmbătă, IPJ Constanţa.

AGERPRES 

×