x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TRAGEDIE in lumea muzicii. Solistul trupei Linkin Park a fost gasit spanzurat

TRAGEDIE in lumea muzicii. Solistul trupei Linkin Park a fost gasit spanzurat

20 Iul 2017   •   21:40
TRAGEDIE in lumea muzicii. Solistul trupei Linkin Park a fost gasit spanzurat
Sursa foto: Stefan Brending

Solistul trupei Linkin Park, Chester Bennington, a fost gasit spanzurat, intr-o vila din Palos Verdes (Los Angeles).

Potrivit tzm.com, trupul acestuia a fost gasit in dimineata zilei de joi.

Chester Bennington s-a luptat multi ani cu dependenta de droguri si alcool. El a declarat in trecut ca se gandeste la sinucidere, deoarece a fost abuzat sexual in ncopilarie de un barbat.

Potrivit sursei citate, Chester era prieten bun cu Chris Cornell, care s-a sinucis, tot prin spanzurare, in luna mai a acestui an. Astazi, Chris Cornell, ar fi implinit 53 de ani.

El avea sase copii din doua casnicii.

"Şocat şi trist, dar este adevărat. O declaraţie oficială va apărea imediat ce vom avea una", a scris pe Twitter Mike Shinoda, colegul său de la Linkin Park.

Linkin Park este una dintre trupele americane de rock alternativ cele mai cunoscute din ultimele decenii. Fondată în 1996, în California, cariera trupei a luat avânt în anul 2000 cu albumul ''Hybrid Theory'', care a inclus hituri precum ''In the End'' şi ''Crawling''. Cel mai recent album al formaţiei, One More Light, a fost în topul Billboard 200 la începutul acestui an.

În plus faţă de Linkin Park, Bennington a format Dead of Sunrise în 2005, care a lansat un album, ''Out of Ashes'', în 2009, aminteşte Billboard.

×
Subiecte în articol: linkin park Chester Bennington sinucidere