x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie în Olt: O femeie a fost bătută și apoi sugrumată de concubin

Tragedie în Olt: O femeie a fost bătută și apoi sugrumată de concubin

25 Oct 2019   •   11:13
Tragedie în Olt: O femeie a fost bătută și apoi sugrumată de concubin

O femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Băbiciu, a decedat după ce a fost lovită timp de aproape două zile și apoi sugrumată. Suspect de comiterea faptei fiind concubinul său, un cioban în vârstă de 46 de ani, care a fost arestat preventiv, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Omorul ar fi avut loc în seara zilei de 22 octombrie, pe fondul consumului excesiv de alcool şi a geloziei.
Procurorii au stabilit că bărbatul a început să o agreseze pe femeie cu pumnii şi un ciomag,  a doua zi a continuat să o lovească, iar în seara respectivă a sugrumat-o.

"În fapt, s-a reţinut că, în data de 21 octombrie, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al geloziei, inculpatul C.G. i-a aplicat concubinei sale S. E., mai multe lovituri cu pumnii şi un ciomag, peste tot corpul, iar în data de 22 octombrie pe fondul discuţiilor anterioare, dar şi al consumului de alcool, a agresat-o din nou pe victimă, de mai multe ori pe parcursul zilei şi, ulterior, în seara aceleiaşi zile, acesta a sugrumat-o", se arată în comunicat.

Medicii legişti au stabilit că moartea femeii a fost violentă şi a fost consecinţa sugrumării, în condiţiile unui politraumatism prin agresiune individuală.
"Din constatările preliminare întocmite de către SJML Olt a rezultat faptul că victima S. E., de 44 de ani, a prezentat: echimoze, hematoame, excoriaţii, plăgi contuze; fractură piramidă nazală; fractură unghi mandibular drept; multiple infiltrate hemoragice epicraniene; hemoragie leptomeningee, temporal bilateral şi cerebeloasă; contuzie cerebrală difuză; fractură corn drept hioid şi fractură mediană cartilaj tiroid cu infiltrate hemoragice în ţesuturile moi ale gâtului; Diagnostic de deces: a) insuficienţă respiratorie acută; b) sugrumare; c) politraumatism prin agresiune individuală. Moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecinţa unei sugrumări în condiţiile unui politraumatism prin agresiune individuală. Moartea poate data din data de 22 octombrie", au fost concluziile legiştilor, potrivit sursei citate.

Bărbatul a fost reţinut și arestat, fiind inculpat pentru omor. El era angajat ca cioban la o fermă de animale din comuna Stoeneşti.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: crima