x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragicomedie - Dan Caia s-a sinucis din greşeală

Tragicomedie - Dan Caia s-a sinucis din greşeală

de Vladimir Ioan    |    17 Ian 2008   •   00:00
Tragicomedie - Dan Caia s-a sinucis din greşeală

La 7 ianuarie Dan se plimba singur prin Vaslui. Nu chiar singur, avea şi vreo 800 de milioane. Ridicase banii de la trezorerie împreună cu alţi patru colegi, care au găsit că e mai plăcut să meargă la shopping şi să îşi cheltuiască salariile decât să păzească nişte bani care oricum nu erau ai lor. Ca să fim corecţi, de fapt contabila a intrat în biserică, era Sf. Ion.


La 7 ianuarie Dan se plimba singur prin Vaslui. Nu chiar singur, avea şi vreo 800 de milioane. Ridicase banii de la trezorerie împreună cu alţi patru colegi, care au găsit că e mai plăcut să meargă la shopping şi să îşi cheltuiască salariile decât să păzească nişte bani care oricum nu erau ai lor. Ca să fim corecţi, de fapt contabila a intrat în biserică, era Sf. Ion.


GENEROZITATE. Dan era un băiat simplu, de la ţară, nu de la oricare, ci din Moldova, avea "profesionala", soţie, băiat, casă, funcţie de casier. Înainte de asta, cu toate studiile sale, "era la cai". Primarul, milos, care la 47 de ani face şi el facultatea pe linie de partid, l-a adus la "unitate" şi i-a dat pe mână poate cea mai nenorocită funcţie din administraţie.

La 37 de ani, Dan nu strălucea încă prin nimic în afară de sufletul său săritor. Îi ajuta pe toţi după care bea una mică. Pe scurt, era un moldovean fără studii, fără ambiţii, fără perspectivă, care bea cam tot ce îi lăsau, din obişnuinţă, contribuabilii de stat când veneau să îşi ridice drepturile. Când cei cinci s-au întors de la Vaslui, în faţa primăriei învăţătorii satului aşteptau înfriguraţi. Dănuţ nu şi-a mai făcut registrul de casă şi s-a apucat să dea banii. Ce nu ştia el era că banii nu îi ajungeau să facă toate plăţile. Şi a dat bani în stânga şi în dreapta. A doua zi iar. Până la 10, când, după ce a făcut o pauză pentru "una mică, o cafeluţă şi o gumă" a văzut că listele erau lungi iar seiful gol. Aşa că s-a perpelit câteva minute, s-a dus la părinţi, care locuiau vis-a-vis de el, la un minut de primărie, a luat scara, a luat sfoara, a trecut drumul la el şi s-a atârnat.

Tabăra unu, primarul şi contabila, este siderată de gestul băiatului. Nu că profilul psihologic nu i-ar fi permis, ci pentru că totul s-ar fi rezolvat dacă ar fi spus cuiva că nu mai are bani. Perfect adevărat.

Tabăra doi, tatăl şi cumnatul, nici ea nu aste atât de surprinsă de sinucidere. Acuză doar tabăra unu că ar fi ştiut ceva, dar că l-a bălăcărit pe băiat şi i-a stricat echilibrul interior. Pe măsură ce povestesc, totuşi îşi dau seama că nici primarul, nici contabila habar n’aveau de situaţie. Deci fără înjurături. Da, dar contabila a făcut ea registrul de casă, deşi asta figura în fişa postului lui Dan. Dacă ar fi oprit plăţile şi l-ar fi pus pe băiat să îşi facă treaba, nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Perfect adevărat.

De ce s-o fi spânzurat Dan, totuşi? Pentru că era un tip nepregătit, pentru că i s-a dat o sarcină pe care nu o putea duce, pentru că nimeni nu a găsit vreo bubă la controlul psihologic, pentru că mintea lui s-a blocat, pentru că era doar un ţăran simplu care a făcut o "profesională" de doi bani aşa cum au fost toate "profesionalele". Pentru că sistemul este varză, pentru că are exact oamenii pe care îi merită, pentru că nu e în stare să ofere ceva unor oameni care chiar merită, pentru că e format din oameni la fel de inteligenţi ca Dănuţ, pentru că e prost, imbecil, nemernic. Pentru că provoacă mortea atât în spitale cât şi în primării. Pentru că, în general, nimănui nu îi pasă de Dănuţ. Nici mie. A mai murit un "prost". Altul o să îi ia locul mâine.

×
Subiecte în articol: observator