x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traian Băsescu - Scrisoare de închinăciune. Vezi cum le mulţumeste liderilor UE şi aliaţilor americani pentru că l-au ajutat la referendum

Traian Băsescu - Scrisoare de închinăciune. Vezi cum le mulţumeste liderilor UE şi aliaţilor americani pentru că l-au ajutat la referendum

06 Sep 2012   •   11:59
Traian Băsescu - Scrisoare de închinăciune. Vezi cum le mulţumeste liderilor UE şi aliaţilor americani pentru că l-au ajutat la referendum

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a transmis joi o scrisoare de multumire liderilor europeni si aliatilor transatlantici pentru pozitiile adoptate in timpul crizei politice din aceasta vara.

In textul scrisorii, publicat in intregime in limba romana pe site-ul administratiei prezidentiale, se arata:

"Imi face placere sa va adresez cele mai sincere multumiri pentru sprijinul ferm pe care l-ati acordat institutiilor statului roman pe tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie - 27 august 2012. Pozitiile publice pe care le-ati exprimat in sprijinul apararii independentei institutiilor statului, in special in ceea ce priveste functionarea justitiei si respectarea deciziilor Curtii Constitutionale, au avut un rol important in mentinerea acestora pe cursul functionarii lor corecte.

Institutiile statului roman democratic au iesit intarite din aceasta criza si au demonstrat ca au capacitatea de a aplica prevederile Constitutiei si ale legii, in conditiile in care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fara sustinerea dumneavoastra constanta, pentru care doresc inca o data sa va multumesc".

In incheierea scrisorii, Basescu le transmite partenerilor externi carora le-a adresat multumirile sale prin intermediul acestei scrisori "expresia consideratiei mele foarte inalte, alaturi de marca aprecierii mele personale deosebite".

×