x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transportatorii români vor protesta la Bruxelles

Transportatorii români vor protesta la Bruxelles

07 Ian 2019   •   11:33
Transportatorii români vor protesta la Bruxelles

Transportatorii rutieri din România sunt aşteptaţi joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la Bruxelles, la Parlamentul European, faţă de prevederile Pachetului Mobilitate, au anunţat, luni, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Acţiunea de protest este programată în Piaţa Luxemburg, între orele 8:00 - 13:00, şi este organizată de UNTRR, împreună cu asociaţiile membre IRU din ţările est-europene şi alte ţări afectate de măsurile conţinute de Pachetul Mobilitate 1.
Protestul are loc în contextul în care Parlamentul European urmează să decidă, pe data de 10 ianuarie 2019, adoptarea acestui document, ce vizează şi viitorul transportatorilor rutieri români în Europa.
"Toţi transportatorii români care înţeleg importanţa acestui demers şi vor dori să participe la această acţiune, ca o ultimă şansă de blocare şi respingere a adoptării măsurilor protecţioniste de către Parlamentul European, în beneficiul transportatorilor din statele vest europene şi în detrimentul şi cu preţul falimentării transportatorilor români, sunt invitaţi să participe la protestul din data de 10 ianuarie 2019. În data de 10 ianuarie 2019, Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European (TRAN) va vota cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1, după care vor urma să fie aprobate în sesiunea plenară PE din 14 - 17.01.2019", se menţionează în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe data de 31 mai 2017 şi cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere, propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti, propunerea de modificare a Regulamentului nr. 1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.
În data de 3 decembrie 2018, Consiliul Miniştrilor de Transport din UE a adoptat poziţia sa (abordare generală) privind Pachetul de Mobilitate 1, bazată pe propunerile restrictive ale Alianţei Rutiere a Statelor din Vestul UE, prin care transportatorii români, alături de ceilalţi transportatori estici, sunt trimişi acasă, prin măsurile restrictive dure de efectuare a transportului rutier în Uniunea Europeană.
Una dintre măsurile ce urmează a fi aplicate se referă la regulile detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv: în drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii.
De asemenea, se are în vedere restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de "răcire" (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul.
"Această restricţionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piaţa liberă", susţin oficialii UNTRR.
Alte reguli vizează interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului, "deşi în documentele Preşedinţiei Austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate în UE", întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni - sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse după numai trei săptămâni pe drum, obligaţia dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent până la sfârşitul anului 2024, notează transportatorii din România.
După aprobarea poziţiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea poziţiilor celor trei instituţii europene - Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul de Transport UE în vederea aprobării textului final. 

AGERPRES

×