x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei bărbaţi reţinuţi de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Trei bărbaţi reţinuţi de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

30 Mar 2019   •   21:15
Trei bărbaţi reţinuţi de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii de la Secţia 19 într-un dosar de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire, alte violenţe şi distrugere, informează Poliţia Capitalei într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în noaptea de vineri, în jurul orei 23,30, Secţia 19 Poliţie a fost sesizată prin apel la 112 că în faţa unei săli de pariuri sportive din Sectorul 5, este în desfăşurare un scandal în care sunt implicate mai multe persoane, care se agresează reciproc.

"La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au depistat şi condus la sediul secţiei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că între cei în cauză a avut loc iniţial un conflict verbal, după care s-au agresat fizic reciproc. Totodată, au fost identificate mai multe obiecte de mobilier din incinta sălii menţionate, ce au suferit distrugeri în urma evenimentului, prejudiciul creat fiind estimat la 1.000 de lei", se arată în comunicat.

Unul dintre bărbaţi a fost transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de Secţia 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, cu trei dintre cei în cauză în stare de reţinere, precizează Poliţia Capitalei.

AGERPRES

×