x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei ucraineni, arestaţi în lipsă pentru o tâlhărie comisă în 2009

Trei ucraineni, arestaţi în lipsă pentru o tâlhărie comisă în 2009

de Violeta Fotache    |    16 Mar 2011   •   15:18

Judecătoria din Rădăuţi a emis mandate de arestare preventivă pe numele a doi cetăţeni ucraineni şi unul moldovean care au tâlhărit un bărbat din localitatea Voitinel, judeţul Suceava, admiţând astfel cererea procurorilor, informează Parchetul instanţei supreme. În baza mandatelor de arestare de 30 de zile, Avstriie Sdkyi Ghenadii Valentinovici, Stelmarkh Dmytro Anatolie Vici şi Melnyk Volodymyr Petrovici vor fi daţi în urmărire internaţională pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie.

„Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 3/4 octombrie 2009, cei trei împreună cu inculpaţii Niţu Costică şi Strateciuc Ivan, toţi purtând cagule, au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate P.M. situată în localitatea Voitinel, judeţul Suceava. Victima era singură în locuinţă şi a fost imobilizată de inculpaţi, care au legat-o cu frânghii de mâini şi picioare şi sub ameninţarea unui pistol cu gaze, au deposedat-o de suma de 4500 lei şi de un telefon mobil. Aceştia au fugit de la locul faptei cu autoturismul cu care veniseră şi care era proprietatea personală a inculpatului Niţu Costică şi au reuşit să evite barajul forţelor de ordine ce fusese constituit ca urmare a alertării organelor de poliţie de către victimă.”, precizează Parchetul instanţei supreme.

Inculpaţii Avstriievskyi Ghenadii Valentinovici, Stelmakh Dmytro Anatolievici şi Melnyk Volodymyr Petrovici şi Strateciuc Ivan (cetăţean moldovean faţă de care a fost dispusă, anterior de către instanţă măsura arestării preventive în lipsă) au reuşit să fugă, sustrăgându-se urmăririi penale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

×