x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trupul neînsufleţit al maestrului Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar

Trupul neînsufleţit al maestrului Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar

04 Ian 2013   •   11:48
Trupul neînsufleţit al maestrului Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar
Sursa foto: RTV

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, astăzi, la Cercul Militar Naţional. Cunoscuţii îşi pot lua rămas bun de la marele regizor începând cu ora 12.00. La Cercul Militar Naţional a venit şi soţia regizorului, Dana Nicolaescu, potrivit RTV.

Prietenii, colegii şi toţi cei care doresc să îşi ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori şi actori ai României sunt aşteptaţi la Cercul Militar Naţional pentru un ultim omagiu, vineri, 4 ianuarire, între orele 12.00 - 00.00, şi sâmbătă, 5 ianuarie, între 08.00 - 10.00.

Totodată, familia lui Sergiu Nicolaescu "solicită decenţă şi discreţie tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în faţa Maestrului".

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au declarat că regizorul nu are dreptul la slujba de înmormântare.

Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox, potrivit lui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt BOR.

×
Subiecte în articol: Sergiu Nicolaescu cercul militar