x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tu ce faci de Ora Pământului?

Tu ce faci de Ora Pământului?

de Alexandru Nastase    |    24 Mar 2009   •   00:00
Tu ce faci de Ora Pământului?
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/JURNALUL NAŢIONAL

Europarlamentarul român Daciana Sârbu, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din PE, ne-a declarat că trebuie să profităm de orice ocazie pentru a ne implica în protejarea Pământului.



Având în vedere experienţa de europarlamentar în implicarea de acţiuni de mediu, cum vedeţi evenimentul Earth Hour?

În viziunea mea, nu experienţa de europarlamentar mă ajută în promovarea acestui eveniment, ci experienţa de cetăţean implicat. "Vechimea" pe care am câştigat-o în acţiunile de mediu, colaborarea cu ONG-urile de profil ecologist, munca de voluntariat - toate acestea îmi folosesc acum pentru a convinge pe cât mai mulţi să adopte ideea Earth Hour. Mesajul central pe care îl transmite evenimentul acesta nu e forţa deciziei politice, cât forţa deciziei cetăţeneşti. Adică a fiecăruia dintre noi. "Întrerupătorul îţi este la îndemână. Rezultatele vor veni". Earth Hour este un proiect care nu cere eforturi majore. Implicarea este foarte simplă, iar rezultatele sunt avantajoase, atât pentru binele mediului, cât şi pentru reducerea valorii facturilor la curent. În acest caz, protejarea mediului nu cere bani cheltuiţi de oameni, ci bani economisiţi de şi pentru ei. Vedem destul de clar că politicile de mediu se adoptă greu şi se aplică şi mai greu. România se află în urma ritmului european, iar actuala criză va încetini şi mai mult acest proces atât de necesar. Important e cum ne adaptăm, ce căi de acţiune găsim pentru a nu abandona lupta. Şi dacă nu avem suficiente resurse pentru a investi în proiecte de mediu, putem măcar să ne implicăm prin gesturi simple, care, adunate, ajung să conteze. Anul trecut, mai mult de 50 de milioane de oameni din 35 de ţări au petrecut această oră fără lumină venită de la un bec. Sunt sigură că mulţi dintre ei şi-au amintit şi a doua zi să folosească mai puţin curent electric, şi astfel economisirea a devenit un obicei, care a venit prin voinţa individuală şi nu în urma unei hotărâri politice.

Ce veţi face de Earth Hour?

În primul rând, până atunci îmi voi convinge cât mai mulţi cunoscuţi să închidă lumina măcar timp de o oră. Iar la 28 martie, seara, voi fi în Piaţa Constituţiei, unde, împreună cu voluntarii pe care îi aşteptăm alături de noi, vom crea o atmosferă extraordinară cu ajutorul lumânărilor. Cred că va fi şi un moment nostalgic - ne vom aminti de orele din copilărie, când ne pregăteam lecţiile la lumina oferită de lumânări. Atunci, faptul că nu puteam folosi becul era o dezamăgire imensă, fiindcă venea dintr-un neajuns, dintr-o incapacitate a celor care conduceau de a le oferi oamenilor o formă  elementară de confort. Acum, acelaşi gest e voluntar, militează împotriva excesului, are un sens şi un mesaj important.

Cum veţi milita, după încheierea campaniei, pentru transmiterea mesajului Earth Hour?

Aşa cum am militat şi până acum ca să transmit mesajul ecologist în România - prin acţiuni personale sau sprijinind demersurile organizaţiilor de mediu cu care colaborez de atâta timp. Încă nu vorbim, în aceşti termeni, despre o "criză a mediului". Dar asta nu înseamnă că ea nu se conturează sau că nu ne va afecta cât se poate de curând. Important e să atragem cât mai mulţi oameni în lupta împotriva efectelor sale.

×
Subiecte în articol: verde!