x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tulcea: Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şoferului autoutilitarei implicate în accidentul de la Ostrov

Tulcea: Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şoferului autoutilitarei implicate în accidentul de la Ostrov

08 Aug 2019   •   21:45
Tulcea: Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şoferului autoutilitarei implicate în accidentul de la Ostrov

Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă pe numele conducătorul autoutilitarei în care se aflau cele patru persoane rănite joi după-amiază, într-un accident înregistrat în afara satului tulcean Ostrov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Irina Manolache.

Conducătorul autoutilitarei în care se aflau 14 persoane, patru dintre ele fiind internate la spitalul din Tulcea din cauza rănilor produse în timpul accidentului, are 21 de ani, este din judeţul Botoşani, poseda permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Bărbatul, în timp ce conducea o autoutilitară, pe un drum agricol, nu a reuşit acţionarea sistemului de frânare la intersecţia cu DJ 222F, auto a traversat drumul judeţean şi şi-a continuat deplasarea pe un câmp cultivat cu floarea soarelui, până când s-a oprit", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Manolache a precizat că evenimentul nu este unul de natură rutieră, întrucât nu a avut loc pe un drum deschis circulaţiei publice, şi că s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit sursei, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.

Un autovehicul în care se aflau 14 persoane s-a răsturnat joi, în jurul orei 14.00, pe un drum agricol din apropierea localităţii Ostrov, iar poliţiştii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor evenimentului.

Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, având în vedere numărul mare al persoanelor implicate în eveniment.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tulcea ostrov