x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turcia: Doi morţi în urma unei dispute în faţa unui birou de vot

Turcia: Doi morţi în urma unei dispute în faţa unui birou de vot

31 Mar 2019   •   18:20
Turcia: Doi morţi în urma unei dispute în faţa unui birou de vot
Sursa foto: Victor Stroe

Doi oameni şi-au pierdut viaţa duminică în faţa unui birou de vot din estul Turciei în timpul alegerilor municipale care au loc în această ţară, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

O dispută a izbucnit în jurul orei 10.00 (07.00 GMT) între două grupuri aflate în faţa unui birou de vot din oraşul Puturge, din provincia Malatya, provocând moartea a două persoane, informează un comunicat al guvernoratului din Malatya.

Patru persoane au fost reţinute, se mai menţionează în comunicat.

Agenţia privată DHA precizează că cele două victime şi-au pierdut viaţa după ce s-a tras asupra lor de către un individ care apoi a fost reţinut.

După ce a votat la Istanbul, preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a declarat "dezolat" şi a afirmat că a fost declanşată o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor incidentului.

Temel Karamollaoglu, lider al Partidului Fericirii (SP, islamo-conservator), a anunţat pe Twitter că cei doi bărbaţi erau membri ai partidului său.

El a imputat atacul unui nepot al unui candidat al Partidului justiţiei şi dezvoltării (AKP, la putere).

Recep Tayyip Erdogan, care este şi preşedintele AKP, l-a sunat pe Karamollaoglu pentru a-i transmite condoleanţe.

Circa 57 de milioane de alegători turci votează duminică pentru a-şi alege primarii, consiliile locale şi şefii cartierelor ("muhtar").

Şapte persoane au fost arestate şi la Esenyurt, în vestul Istanbulului, după o dispută între mai mulţi candidaţi pentru un post de muhtar, şi un bărbat a fost rănit cu un cuţit într-un alt conflict la Kadikoy, în estul oraşului, potrivit poliţiei.

Scrutinul se anunţă unul dificil pentru AKP, care şi-a aruncat în luptă toate forţele pentru a evita seismul unor înfrângeri la Ankara sau Istanbul.

Turcia se confruntă cu prima recesiune din ultimii zece ani, o inflaţie record şi un şomaj în creştere, notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: turcia vot morti