x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tutilescu: Eu am semnat şi tot eu am reziliat contractul cu BGS

Tutilescu: Eu am semnat şi tot eu am reziliat contractul cu BGS

12 Mai 2009   •   00:00

Chestorul de poliţie Marian Tutilescu a spus, astăzi, că, în calitate de reprezentant al Poliţiei Capitalei, a fost cel care a semnat contractul cu BGS şi tot el a reziliat acest document, la trei - patru zile după scandalul de la Plaza Mall, după ce a constatat "utilizarea excesivă a forţei".

Potrivit lui Tutilescu, citat de Mediafax, toate protocoalele dintre Poliţie şi reprezentanţii firmelor de pază sunt semnate de şeful unităţii, însă propunerile sunt avizate din punct de vedere legal de serviciul juridic şi propuse de un serviciu specializat.

În cazul incidentului din Plaza Mall, fostul şef al Poliţiei Capitalei Marian Tutilescu a precizat că el este cel care a dispus rezilierea unilaterală a contractului, la "3-4 zile după înregistrarea evenimentelor de la Plaza".

Tutilescu a explicat că în contractul încheiat cu firma BGS există o prevedere care permite rezilierea unilaterală atunci când sunt înregistrate elementele "utilizării excesive a forţei".

Acesta a mai spus că nu ştie de existenţa antrenamentelor comune între BGS şi forţele Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (SPIR).

Poliţia Capitalei şi firma BGS aveau un acord de colaborare, care a fost anulat după incidentele ce au avut loc la sfârşitul lunii februarie, la mall-ul Plaza România, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Comisarul Christian Ciocan a precizat că Poliţia Capitalei avea încheiat un acord de colaborare cu BGS, aşa cum are încheiate protocoale şi acorduri de colaborare cu alte firme de pază, pentru o mai bună protecţie a persoanelor, obiectivelor şi valorilor împotriva actelor ilegale.

"Acest acord de colaborare nu mai există, el a fost anulat la 25 februarie, după evenimentele de la mall-ul Plaza", a spus Ciocan.

Ciocan a menţionat că, în prezent, Poliţia Capitalei are încheiate protocole şi acorduri de colaborare cu şapte firme de pază.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a solicitat, luni, conducerii Poliţiei Române să facă public un protocol care ar exista între Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) şi firma de pază BGS.

Patru din cei cinci luptători SPIR ai Poliţiei Capitalei care au ajuns la Plaza Mall în cazul scandalului dintre Eugen Preda şi angajaţii BGS au raportat, după eveniment, că au fost anunţaţi că pleacă "într-o misiune comună" sau "în colaborare" cu cei de la firma de pază. Şeful echipei şi cei patru luptători au dat aceste declaraţii în cinci documente publicate, în 27 aprilie, de cotidianul "Gardianul", despre care jurnaliştii scriu că ar fi rapoarte de serviciu în urma incidentului la care au intervenit.

Şeful echipei relata că, în ziua de 21 februarie 2009, în jurul orelor 18.15, a primit dispoziţie să meargă "în sediul firmei de pază BGS întrucât este o stare conflictuală". Poliţistul povestea apoi cine i-a dat acest ordin, nominalizându-i pe subcomisarul Constantin Cătălin Adam, director adjunct al Poliţiei Capitalei, care i-ar fi transmis-o şefului de serviciu, comisarul şef Achincu Ghenadie, şi şefului de detaşament, comisarul şef Maricel Lefter.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat, miercurea trecută, că trei poliţişti de la Serviciul Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă sunt cercetaţi prealabil în cazul scandalului de la Plaza Mall, din luna februarie. De asemenea, s-a dispus atenţionarea unui ofiţer din cadrul SPIR, care, în urma ordinului primit, a luat legătura cu reprezentanţii firmei de pază şi a aprobat deplasarea grupei SPIR la sediul BGS.

Totodată, MAI a trimis Parchetului Curţii de Apel Bucureşti raportul Corpului de control al instituţiei în acest caz.

În urmă cu o lună s-a dispus cercetarea prealabilă a trei ofiţeri cu funcţii de conducere din Poliţia Capitalei. Astfel, în urma verificărilor Corpului de control al MAI s-a cerut declanşarea procedurii cercetării prealabile pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu faţă de subcomisarul Cătălin Adam (coordonatorul intervenţiei), chestorul Lucian Guran (ofiţer aflat la comanda unităţii) şi comisarul şef Constantin Stoian (şeful biroului grupări criminale din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Poliţiei Capitalei.

Poliţia Capitalei anunţa, săptămâna trecută, că a fost începută urmărirea penală faţă de 55 de angajaţi ai firmei de pază BGS, între care şi Bogdan Oprea, implicaţi în scandalul care avut loc în data de 21 februarie, la mall-ul Plaza România.

În 6 mai au fost invitaţi la sediul Poliţiei Capitalei 54 de agenţi de pază BGS, iar unora dintre aceştia le-au fost prezentate acuzaţiile, singurul care nu s-a prezentat fiind Bogdan Oprea, avocatul acestuia solicitând o amânare.

Potrivit unor surse judiciare, agenţii de pază care au fost de serviciu în 21 februarie, când a avut loc conflictul dintre Eugen Preda şi alţi apropiaţi ai acestuia şi angajaţii firmei de pază BGS, în interiorul mall-ului Plaza, au fost puşi sub învinuire de procurori sub acuzaţia de încăierare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

O altă infracţiune de care vor fi acuzaţi unii dintre agenţii de pază este cea prevăzută la Legea 333/2003, articolul 59, care arată că "implicarea, de către conducătorii unităţilor cu pază proprie, ai corpurilor gardienilor publici, ai corpurilor specializate de pază, ai societăţilor specializate de pază şi protecţie, a personalului propriu în desfăşurarea de acţiuni de forţă, executări silite, recuperări de debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfăşurarea acţiunilor de restabilire a ordinii de drept de către autorităţile publice competente, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă".

Marian Tutilescu declara, după ce a fost mutat de la conducerea Poliţiei Capitalei la Direcţia de Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, că în perioada în care a avut loc scandalul de la Plaza Mall era plecat din Bucureşti, iar la comanda Poliţiei Capitalei se afla adjunctul său, Lucian Guran. El preciza că celălalt adjunct al său, responsabil cu ordinea publică, Constatin Cătălin Adam, a fost cel care a primit informaţiile şi a organizat intervenţia la Plaza Mall.

În 21 februarie, Eugen Preda, Andrei Cristian Bădulă, Marian Scarlat, Petre Pascu şi Andrei Udrea au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală, după ce ar fi provocat un scandal în mall-ul bucureştean Plaza România, intrând în conflict cu agenţi ai firmei de pază BGS. Aceştia sunt în prezent cercetaţi în stare de libertate. (V.A.)

×