x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ucigaşul cu Ferrari, eliberat pe şest

Ucigaşul cu Ferrari, eliberat pe şest

de Mircea Opris    |    25 Aug 2009   •   00:00
Ucigaşul cu Ferrari, eliberat pe şest
Sursa foto: Mircea Opriş/



Lovitură de teatru în cazul lui Adrian Cocoană, cel care pe 19 august 2008 a ucis un tânăr, strivindu-l cu un bolid Ferrari, pe un trotuar din Timişoara. La Judecătoria Craiova a fost soluţionată cererea de revocare a interdicţiei de părăsirea a României în procesul lui Adrian Cocoană.

Culmea, aceasta a rămas fără obiect deoarece inculpatul Adrian Cocoană era deja liber să plece din ţară încă din 27 iulie. Eliberarea acestuia s-a făcut după modul tipic pentru instanţele craiovene, adică în cea mai mare discreţie şi cu încălcarea procedurilor legale.


LIBER PENTRU CRIMINAL
Decizia eliberării lui Adrian Cocoană, cel acuzat că a accidentat mortal un tânăr chiar pe trotuar, a fost dată în urmă cu aproximativ o lună de magistraţii doljeni. Drept pentru care, Cocoană este liber să plece în concediu în afara ţării. El a primit deja decizia în urmă cu mai multe zile, însă nu a părăsit, deocamdată, ţara.

Fără a înştiinţa pe nimeni, avocaţii lui Adrian Cocoană au depus o cerere de eliberare cu mult înainte de data procesului. "Au depus o cerere pe data de 24 iulie, care a şi fost admisă doar trei zile mai târziu, pe 27 iulie.Cererea de astăzi  a fost respinsă fiind nefondată, cauza fiind deja judecată. Legea permite formularea acestor cereri", a declarat  judecătoarea Andreea Tiţoiu, purtătorul de cuvânt  al Judecătoriei Craiova. "Nu mai ţin minte când a fost ridicată interdicţia de a părăsi ţara. Eu am primit, acasă, decizia magistraţilor în urmă cu mai multe zile, dar nu am plecat încă din ţară", a declarat ieri, Adrian Cocoană.

Pe 6 iulie, şoferul Ferrari-ului ucigaş a declarat că vrea să plece în vacanţă şi cum instanţa i-a interzis să părăsească Timişoara el a cerut ridicarea măsurilor de siguranţă impuse. Judecătorii craioveni au reuşit ieri imposibilul: au eliberat un om care a omorât pe cineva cu maşina, în văzul a zeci de martori.
Pe 19 august anul trecut, Adrian Iosif Cocoană a fost reţinut pentru că a intrat cu Ferrari-ul pe trotuar şi l-a omorât pe Lucian Reja, un tânăr care se plimba în acel moment însoţit de o prietenă. Cocoană a fugit de la locul accidentului însă după 24 de ore s-a predat poliţiştilor şi a fost reţinut. Avocaţii lui au reuşit să strămute procesul la Craiova unde instanţa a decis să îl elibereze sub control judiciar.


FĂRĂ CUVINTE

Acum 7 zile, mama lui Lucian Reja a organizat o slujbă în memoria fiului ei şi a primit autorizaţie din partea Primăriei Timişoara să instaleze o placă memorială la piciorul viaductului unde i-a fost omorât fiul.  Femeia a rămas fără cuvinte la aflarea veştii că Adrian Cocoană a fost eliberat încă de pe 27 iulie. Cu toate că, spune ea, se aştepta la o astfel de decizie din partea magistraţilor craioveni.
"Acum e liber. La banii lui, Cocoană poate pleca unde vrea el. Credeţi că cineva îl va mai prinde şi se va mai face dreptate? Cine va plăti toate daunele şi cine va răspunde dacă el dispare? Mie mi-au luat ce am avut mai scump, pe singurul meu copil şi nimeni nu îl mai aduce înapoi, în timp ce Cocoană va pleca să se relaxeze în concediu. Asta e justiţia din România. Doar Dumnezeu e sus şi vede", ne-a declarat Aurelia Grămescu, mama tânărului omorât în accident.

Florin Kovacs, avocatul Aureliei Grămescu, se aştepta la un astfel de verdict, ţinând cont de reputaţia instanţelor doljene de "spălătoare de vinovaţi". "I-au ridicat interdicţia deci de acum poate umbla liber prin Europa. Asta nu înseamnă însă că a fost găsit nevinovat. Justiţia de la Craiova nu are nici o legătură cu realitatea" a spus acesta.

×
Subiecte în articol: observator ferrari