x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ucigaşul japonezei, condamnat pe viaţă. Poliţistul care l-a favorizat pe criminal, condamnat la patru ani de închisoare

Ucigaşul japonezei, condamnat pe viaţă. Poliţistul care l-a favorizat pe criminal, condamnat la patru ani de închisoare

de Petru Zoltan    |    07 Mar 2013   •   18:06
Ucigaşul japonezei, condamnat pe viaţă. Poliţistul care l-a favorizat pe criminal, condamnat la patru ani de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Vlad Nicolae (26 de ani), ucigaşul studentei japoneze, la închisoare pe viaţă. Pe lângă această crimă, Vlad Nicolae mai este acuzat că a ucis alte două persoane, la care se mai adaugă şapte violuri. Decizia instanţei nu este definitivă putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă. Totodată, magistraţii l-au găsit vinovat şi pe poliţistul Gică Ştefănache, acuzat că falsificat o declaraţie a unei femei violate, dispunând neînceperea urmăririi penale într-un dosar în care Nicolae Vlad era anchetat înainte ca tânăra japoneză să fie ucisă. Pentru faptele sale, Ştefănache a fost condamnat la patru ani cu închisoare cu executare.

Crima de la Otopeni
Anchetatorii au refăcut ultimele 90 de minute din viaţa tinerei japoneze. În 15 august 2012, Yurika Masuno a ajuns pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” în jurul orei 20. De aici ar fi trebuit să ajungă la Gara de Nord pentru a lua trenul spre Craiova. Nu a mai apucat. Vlad Nicolae a abordat-o pe tânără, promitându-i că o va ajuta să ajungă la Gara de Nord. Yurika Masuno a sunat persoana care o aştepta în Craiova, spunându-i că a fost sfătuită să ia un maxi-taxi pentru că taximetriştii sunt neprietenoşi. Cu toate acestea, studentei japoneze i s-a spus să ia un taxi. În tot acest timp, Nicolae îşi făcuse alte planuri cu tânăra sosită în România. Vroia să o ducă într-o zonă izolată, spre Baloteşti. Însă, fata i-a dat planurile peste cap când i-a spus că vrea să meargă cu taxiul la gară. În câteva minute, criminalul a convins-o pe Yurika Masuno să plece împreună cu acesta. Cei doi au urcat într-un taxi. Nu au mai ajuns la gară, pentru că criminalul i-a cerut şoferului de taxi să-i lase într-o zonă în care drumul este mărginit de ambele părţi, de pădure. După două minute, taximetristul i-a observat pe cei doi, pe marginea şoselei, pe celălat sens de mers. Două zile mai târziu, în liziera de la marginea drumului a fost descoperit cadavrul studentei japoneze, acoperit cu frunze prezentând urme de violenţă. Valiza a fost găsită la o distranţă de vreo 60-70 de metri de cădavru. Ucigaşul a fost arestat preventiv pe 19 august 2012. El a negat acuzaţiile în faţa anchetatorilor. De atunci Poliţia Judeţului Ilfov a început să fiarbă, pentru că crima putea evitată dacă poliţiştii şi procurorii îşi făceau treaba.

Decapitări la Ilfov
Moartea studentei japoneze, Yurika Masuno, a scos la iveală modul defectuos în care era condusă Poliţia Ilfov şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Şeful Parchetului Buftea, Cătălin Paraschiv a fost demis în data de 10 septembrie pentru că nu a analizat o plângere făcută de o victimă a lui Vlad Nicolae, în care arăta că se teme de acesta. CU toate acestea, procurorul de caz Emanuel Wilhelm Dunca nu a propus arestarea acuzatului. În schimb, ministrul de Interne de atunci, Mircea Duşa, a ordonat ca o comisie a Corpului de Control să facă verificări la Poliţia Ilfov. Noul ministru de Interne, Radu Stroe a decis după finalizarea raportului să schimbe conducerea Poliţiei Ilfov. Inspectorul Emanuel Nica a fost demis din funcţie, iar adjunctul acestuia Ionel Lefter a primit o mustrare scrisă şI trimis adjunct la Poliţia Otopeni.   

×
Subiecte în articol: studenta japoneza crima otopeni