x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ultimatum pentru Adrian Inimaroiu

Ultimatum pentru Adrian Inimaroiu

de Monica C. Andrei    |    24 Feb 2006   •   00:00
Ultimatum pentru Adrian Inimaroiu

Scaunul lui Adrian Inimaroiu, primarul Sectorului 4, se clatina din ce in ce mai mult. A fost schimbat de la sefia filialei PNL de sector si avertizat ca i se va retrage si sprijinul politic. Ludovin Orban, presedintele PNL Bucuresti, i-a reprosat ca n-a facut nimic in calitate de primar, dandu-i un ultimatum.

Daca ar fi sa punem pe hartie activitatea lui Adrian Inimaroiu, ne-ar fi extrem de simplu. Patru sau cinci strazi asfaltate, multe zile de concediu si un dosar penal in care e acuzat de abuz in serviciu. Conducerea PNL l-a sanctionat pana acum pe edil, luandu-i sefia filialei PNL de sector si avertizandu-l ca-i retrage si sprijinul politic.

"Sunt profund nemultumit de activitatea primarului Inimaroiu care nu a respectat sub nici o forma protocolul Aliantei. Nici macar nu semneaza hartiile care-i vin la mapa. Luni de zile stau la semnat certificate de urbanism. Dupa ce ca sectorul este amarastean, Inimaroiu blocheaza toate investitiile", ne-a spus Ludovic Orban, viceprimarul general al Capitalei si seful PNL Bucuresti.

DISPUTE. Inimaroiul n-a fost impresionat de reprosurile care i se aduc mai ales ca este convins ca vin din partea unei singure persoane. "Sunt membru PNL din 1990 si am legitimatia cu numarul 65, sunt foarte mandru de asta. Am relatii foarte bune cu membrii marcanti ai PNL. Singura persoana cu care nu ma inteleg este Ludovic Orban. Se pare ca Orban are unele probleme personale, unele viziuni diferite pe unele aspecte, PNL insa nu sta intr-un singur om", a raspuns Inimaroiu.

Realitatea insa demonstreaza ca in Sectorul 4 nu s-a facut nimic de la ultimele alegeri locale. Intrebat intr-o sedinta de partid daca are totusi vreun plan de investitii, Inimaroiu a avut cuvintele la el si a spus ca vrea sa construiasca in locul Pietii Big Berceni o cladire, parter plus 29 de etaje. Cei cu experienta in domeniul administratiei locale, prezenti la respectiva intrunire, i-au dat imediat replica "dar ai nevoie de un PUZ" (n.red. Plan Urbanistic Zonal, aprobat de Consiliul General). De PUZ?, intreaba Inimaroiu. "Nu-i nimic, continua tot el, toti arhitectii sunt la picoarele mele".

Si dialogul a continuat, Inimaroiu fiind informat ca portiuni din Piata Big Berceni au fost deja revendicate, exproprierile putand fi facute de Consiliul General doar pentru o cauza de utilitate publica, ceea ce nu era cazul.

"Sunt interesat de o modernizare adevarata a pietei, nu de o cosmetizare. Voi face un centru comercial complex", ne-a declarat ieri Inimaroiu.

Cat despre relatia pe care edilul o are cu viceprimarul Radu Silaghi, PD, se poate spune doar un cuvant - dezastru. Nimeni nu comunica cu nimeni.

TESTAT. Inimaroiu mai este acuzat de colegii lui de partid ca are o relatie speciala, in cadrul Primariei, cu fostul partid de guvernamant, indepartandu-si colegii de partid in favoarea celor din PSD. Acestea fiind datele problemei, Inimaroiu mai are putin timp la dispozitie pentru a recupera timpul pierdut.

REPROS
"Singura persoana cu care nu ma inteleg este Ludovic Orban. Se pare ca Orban are unele probleme personale, unele viziuni diferite pe unele aspecte, PNL insa nu sta intr-un singur om" - Adrian Inimaroiu
×
Subiecte în articol: observator pnl