x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un avocat de-al lui Năstase se retrage, speriat de ameninţările primite la adresa fiului şi a soţiei sale

Un avocat de-al lui Năstase se retrage, speriat de ameninţările primite la adresa fiului şi a soţiei sale

02 Iul 2012   •   15:51
Un avocat de-al lui Năstase se retrage, speriat de ameninţările primite la adresa fiului şi a soţiei sale

Corneliu Liviu Popescu, avocatul care trebuia sa-l reprezinte pe Adrian Nastase la CEDO s-a retras, dupa ce spune ca a primit amenintari la adresa fiului sau in momentul in care si sotia sa se afla in spital, la un pas de moarte.

Anuntul a fost facut de fiul cel mare al lui Adrian Nastase, la Antena 3. Acesta a aratat scrisoarea in care Liviu Popescu renunta unilateral la reprezentarea lui Adrian Nastase in toate dosarele din orice cauza.

Potrivit site-ului Lumea Justitiei, Liviu Popescu ar fi primit telefoanele de amenintare vineri seara, dupa ce il vizitase pe Adrian Nastase in Penitenciarul Rahova.

Primul telefon a venit in momentul in care avocatul pleca de la penitenciar. Liviu Popescu ar fi fost amenintat sa se potoleasca si sa renunte la reprezentarea lui Nastase, altfel fiul si sotia acestuia vor avea de suferit.

Desi vocea de la telefon a rostit si numele copilului si al sotiei avocatului, Robert si Corina, Liviu Popescu nu a luat in seama amenintarea.

La scurt timp, insa, avocatul a primit vestea ca sotia sa a fost dusa la spital cu o ambulanta pentru o problema minora, o alergie. In urma tratamentului, insa, Corina Popescu a suferit un soc anafilactic, care i-a pus viata in pericol.

In aceste circumstante, Liviu Popescu a primit un al doilea telefon, aceeasi voce avertizandu-l ca acelasi lucru care i s-a intamplat sotiei il va pati si fiul sau, Robert.

Acesta a fost motivul pentru care avocatul ar fi ales sa renunte la reprezentarea lui Nastase.

Potrivit Lumea Justitiei, Liviu Popescu observase de multa vreme ca este filat, insa nu s-a gandit sa renunte la cazul “Nastase' decat atunci cand a simtit ca viata familiei sale este in pericol.

Contactat de jurnalul.ro, Corneliu Liviu Popescu a declarat ca regreta, dar nu poate comenta in niciun fel acest subiect.

Decizia de retragere a lui Corneliu Liviu Popescu l-a surprins si pe alt avocat care il reprezinta pe Nastase, Lucian Bolcas.

“Nu stiu absolut nimic despre acest caz. Nu sunt in Bucuresti. Imi exprim mirarea', a declarat Bolcas pentru jurnalul.ro.

Bolcas a adaugat ca amenintarile intr-un proces penal sunt destul de rare.

“Exista parti adverse in procesele civile care pot profera amenintari la adresa avocatilor, insa aici vorbim, de cele mai multe ori, de efectele unei situatii sociale precare, despre oameni care nu stiu sa inteleaga altfel justitia. Intr-un proces penal, insa, nu exista parti adverse. Partea adversa e statul, deci situatia e cu atat mai bizara', a spus Bolcas.

Avocatul a adaugat ca el, personal, nu a primit amenintari de cand il reprezinta pe Nastase.

“Cred ca este o problema personala a domnului avocat (Liviu Popescu n.r.) pe care trebuie sa o lamureasca pentru a nu da nastere la speculatii', a mai spus Lucian Bolcas.

×