x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un băiat de 15 ani a fost împușcat în piept în Londra

Un băiat de 15 ani a fost împușcat în piept în Londra

23 Ian 2019   •   23:00
Un băiat de 15 ani a fost împușcat în piept în Londra

Un băiat de 15 ani a fost împușcat în piept în Sudul Londrei, în urma unui atac de tipul „drive-by”, conform Dailymail.

Poliția a fost chemată în West Norwood din cauza împușcăturilor, după ora 22:00. Băiatul de 15 ani a părăsit scena când au ajuns autoritățile, însă a fost găsit rănit și a fost dus la spital.

Vecinii șocați au auzit țipetele groaznice ale unei mama după ce fiul său adolescent a fost împușcat. Victima rămâne în condiție critică.

O vecină a spus că a auzit mama țipând din ambulanță, iar alții au spus că au auzit o mașină care a demarat în trombă după ce s-au auzit împușcăturile.

„Am auzit trei focuri de armă și am crezut că sunt artificii. Apoi am auzit-o pe mama sa care striga după o ambulanță”.

„E un băiat de treabă, copiii mei se joacă cu el. L-au ajutat să-și repare bicicleta din când în când. N-am auzit că are vreo problemă”.

Ea vrea acum să se mute din zonă din cauza tragicului eveniment, adăugând că: „Este teribil, stau aici de 25 de ani și vreau să mă mut. Trebuie să am grijă de copiii mei”.

 

×
Subiecte în articol: londra impuscat 15 ani drive-by