x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat din Constanța şi-a înjunghiat concubina şi apoi a încercat să se sinucidă

Un bărbat din Constanța şi-a înjunghiat concubina şi apoi a încercat să se sinucidă

25 Aug 2019   •   13:42
Un bărbat din Constanța şi-a înjunghiat concubina şi apoi a încercat să se sinucidă

Un bărbat din localitatea periurbană Lazu şi-a înjunghiat concubina în torace, duminică, într-o dispută casnică, ulterior acesta provocându-şi multiple răni prin tăiere cu acelaşi cuţit, în scop suicidal, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conform sursei citate, duminică dimineaţă, în localitatea Lazu, a fost sesizat, prin apel 112, faptul că un bărbat, de aproximativ 40 de ani şi-ar fi agresat concubina, de 39 de ani, cu un cuţit, în zona toracelui, ulterior acesta provocându-şi răni prin înjunghiere.

Ambii răniţi au fost transportaţi pentru îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu două echipaje SMURD, după ce iniţial au primit îngrijiri la faţa locului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Staţiei de Ambulanţă Judeţeană Constanţa, ambii soţi prezintă plăgi la torace, în zona inimii, femeia intrând imediat în operaţie, în vreme ce partenerul ei, fiind conştient, a intrat în procedura de investigaţii.

"Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale efectuează cercetări la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi a încadrării juridice", precizează IPJ Constanţa.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: constanta