x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un deţinut s-a spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi

Un deţinut s-a spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi

de Agerpres    |    29 Apr 2014   •   18:14
Un deţinut s-a spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi

Un bărbat în vârstă de 57 ani, din judeţul Galaţi, arestat preventiv pentru omor, s-a spânzurat, marţi, în grupul sanitar al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi.

Deţinutul se afla în stare de arest preventiv după ce, în decembrie 2013, a ucis în bătaie un consătean şi mai apoi l-a abandonat într-un şanţ la marginea drumului.

Medicii legişti au decis că victima bărbatului a decedat din cauza bătăii primite. Arestatul urma să fie prezentat, marţi, instanţei de judecată pentru prelungirea mandatul de arestare preventivă. Nu a mai fost, însă, cazul, deoarece şi-a pus căpăt zilelor, fiind descoperit spânzurat în grupul sanitar al camerei de deţinere.

"S-au luat imediat primele măsuri de salvare. S-a făcut resuscitare inclusiv până la venirea ambulanţei, care a continuat operaţiunea. În cele din urmă, însă, nu se mai putea face decât constatarea decesului. La nivelul penitenciarului a început o anchetă internă şi, totodată, s-a luat măsura anunţării decesului către familie, judecător şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi, Simona Costache.

×
Subiecte în articol: spanzurat penitenciar