x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un doctor, REŢINUT PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR! I-a tăiat gâtul unui alt medic

Un doctor, REŢINUT PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR! I-a tăiat gâtul unui alt medic

17 Ian 2016   •   11:29
Un doctor, REŢINUT PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR! I-a tăiat gâtul unui alt medic

Medicul chirurg primar Constantin Ploscaru de la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea a fost reținut duminică dimineața pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Vâlcea pentru mandat de arest preventiv de 30 de zile, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Sâmbătă în jurul orei 12.00 în holul Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a avut loc un conflict spontan între 2 medici. În urma altercației, doctorul Constantin Ploscaru l-a rănit cu un obiect ascuțit pe colegul său medicul chirurg Emil Bărbulescu, pe fondul unei dispute legată de folosirea unei săli de operație.

Potrivit voceavalcii.ro, Parchetul Judeţean Vâlcea a încadrat incidentul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea dintre medicii chirurgi Constantin Ploscaru şi Emil Bărculescu, când Ploscaru l-a tăiat la gât cu bisturiul pe colegul său la tentativă de omor.

“La data de 16.01.2016, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor privind incidentul din aceeași dată de la Spitalul Județean Vâlcea, în urma căruia un medic a suferit o plagă prin înjunghiere.

Imediat după eveniment, medicul Constantin Ploscaru a fost reținut de polițiștii și procurorii vâlceni și dus pentru audieri.

Medicul Emil Bărbulescu se află internat în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, stabil, fără leziuni cu risc vital.

În urma acestui eveniment s-a demarat și o ancheta internă in cadrul Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea.


Sursa: AGERPRES
 

×